Avertisment după recalcularea pensiilor. Zeci de mii de oameni ar putea primi venituri mai mici

Pentru 700 de mii de pensionari, recalcularea a ieşit pe minus. Dar momentan, pensiile vor fi îngheţate şi nimeni nu va primi mai puţini bani. Sindicaliştii atrag atenţia că mii de decizii de recalculare au fost emise greşit, pentru că softul Casei de Pensii nu ţine cont de drepturile câştigate în instanţă.

Cei care au fost în câmpul muncii mai puţin de 25 de ani au o pensie recalculată mai mică. Oficialii vin cu precizări.

„Dintre acestea 84.766 au aceeaşi valoare rezultată în urma recalculării şi diferenţa au o valoare mai mică, dar ce e important e ca fiecare pensionar să ştie că pensia nu scade”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.

Spre exemplu, un pensionar care are acum un venit de 6.000 lei, iar la recalculare obține o pensie mai mică, de 5.000 lei, va rămâne cu pensia actuală. De anul viitor indexarea cu rata inflației se face la pensia recalculată de 5.000 lei. Asta înseamnă ca vârstnicul ar putea avea pensia înghețată 2 ani.

Vizaţi de noile modificări sunt şi cei care au lucrat fără contract de muncă sau pe drepturi de autor mai mulţi ani şi nu şi-au plătit contribuţiile.

„Dacă unii îşi inchipuie că e bine să lucreze la negru sau accepta să lucreze la gri să înregistreze doar o parte din venituri şi pe cale de consecinţă să plătească doar o parte din contribuţia pentru pensie atunci primeşti pentru ceea ce aţi plătit”, a declarat Dumitru Costin, lider Blocul Naţional Sindical.

În schimb, 3,8 milioane de seniori vor avea parte de majorări. Creşterea medie este de aproape 27%.

„Cred că voi câştiga mai mult pentru că m-am angajat la un birou şi am ieşit la pensie, 34 de ani pe acelaşi loc, să vedem ce este, eu am 34 de ani în câmpul muncii. Mă costă 3.500 să-mi aduc adeverinţa, aştept, dar… habar n-am ce va urma”. „Acum am 1285 lei. De 15 ani am pensia asta, am fost pictor ceramist şi prima pensie pe care am primit-o atunci a fost 350 lei”, spun pensionarii.

Sindicaliştii susţin că au fost şi erori la recalculare, pentru cei care au muncit în condiţii speciale, cum ar fi foştii salariaţi din termocentrale şi silvicultură.

„Nu şi-au pus la punct soft-ul necesar şi discutăm despre mii, zeci de mii de oameni care vor primi la 1 septembrie pensii probabil mai mici decât cele pe care trebuiau să le primească. Iar oameni puşi pe drum, acţiuni în instanţă”, a declarat Dumitru Costin, lider Blocul Naţional Sindical.

Şeful Casei de Pensii caută soluţii şi susţine că este vorba despre un număr mic de pensionari la nivel naţional. Seniorii nedreptăţiţi în urma recalculării pot contesta decizia în 45 de zile.

„Să meargă la ghişeele caselor teritoriale de pensii fie în audienţă pentru a cere lămuriri cu privire la decizia de recalculare şi numai după ce va primi aceste lămuriri de la colegii avizaţi ar fi ultima soluţie, ultimul pas să meargă în instanţă”, a declarat Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.

Poştaşii încep mâine distribuirea deciziilor de recalculare.

Decedată de o lună, fosta mare sportivă a României a fost înmormântată astăzi! Apropiații au găsit cu greu trupul neînsuflețit: „Ne-am adunat o mână de oameni”…

La 5 august, FANATIK vă prezenta cazul unei foste mari sportive din România care a murit printre străini. A decedat în urmă cu aproape o lună, dar a fost înmormântată abia astăzi, după zile extrem de confuze.

În urmă cu aproape două săptămâni, FANATIK scria despre decesul fostei sportive Rodica Eremia Grigoraș, care a murit la vârsta de 70 de ani, în Germania, la Stuttgart.

Decedată de o lună, Rodica Grigoraș a fost înmormântată astăzi! Apropiații au găsit cu greu trupul neînsuflețit: „Ne-am adunat o mână de oameni”

Din informațiile pe care le aveam la acel moment, fosta handbalistă decedase la 29 iulie 2024, ulterior am aflat că aceea a fost data la care a fost descoperită fără suflare în propria locuință. Decesul însă a survenit cu aproximativ o săptămână înainte.

Totuși, după câteva zile, Emilia Schintzel, o prietenă apropiată a fostei sportive, a sesizat că Rodica Grigoraș nu mai răspunde la telefon și a început să ia la rând spitalele din zona Stuttgart. Femeia a trecut prin momente cumplite.

După câteva zile de căutări după deces, pentru că oficialii spitalelor nu voiau să-i dea informații, din cauza faptului că nu era un reprezentant legal sau o rudă a Rodicăi Grigoraș, corpul fostei handbaliste a fost găsit la morga unui spital din Stuttgart.

20 de persoane alături de o handbalistă cu peste 100 de meciuri în naționala României!

Ulterior, la 6 august, trupul neînsuflețit al Rodicăi Grigoraș a fost depus la cimitirul Pragfriedhof din Stuttgart. Din informațiile FANATIK, Rodica Grigoraș, devenită Rodica Brandner după căsătorie, a fost înmormântată la 16 august.

De înmormântare s-au ocupat autoritățile orașului Stuttgart, iar Biserica ortodoxă din orașul german s-a ocupat de serviciile religioase. „Rodica a fost înmormântată după datina noastră creștină, decent și onorabil. În amintirea Rodicăi, urmează să îi punem și o cruce cu numele”, a declarat cea mai bună prietenă a Rodicăi Grigoraș, Emilia Schintzel, pentru FANATIK.

„Pleacă singură din această lume!”

Deși a fost cunoscută în sportul românesc datorită celor peste 100 de meciuri în naționala de handbal a României, la înmormântarea Rodicăi Grigoraș au participat aproximativ 20 de persoane.

„Dragii mei, țin să vă mulțumesc pentru că v-ați luat timp astăzi pentru o faptă creștinească, pentru a înmormânta pe cineva care pleacă din lumea aceasta singur. Ne naștem singuri, murim tot singuri. Este bine că la îndemnul doamnei Emilia Schintzel, care i-a fost o prietenă apropiată, am reușit să ne adunăm o mână de oameni. O parte sunt cunoscuții, o parte sunt familia, foștii socri, fosta cumnată. Unii am cunoscut-o mai mult, alții mai puțin.

Important e că s-a împlinit obiceiul nostru și acum are un loc de odihnă după o viață care a fost foarte zbuciumată. Chiar cineva spunea că a fost un suflet chinuit. Am cunoscut-o în momentele mai bune din viața dumneaei. Cei care au cunoscut-o mai bine spun că a fost un om deosebit, câteodată prea directă, prea răspicată. Dragilor, nu trebuie să uităm aceste lucruri, dar a fost un om cu sufletul bun.

A fost o sportivă de performanță, a reprezentat naționala României în peste 100 de meciuri. Chiar în 2010 Federația de Handbal a oferit o sărbătoare pentru jucătoarele ca doamna Rodica. La început ne-a sprijinit la biserică cu cei 10 euro. În ultima perioadă a vieții îl căuta pe Dumnezeu. Din păcate, a murit pe data de 21 sau 22 iulie. A fost descoperită în casă singură pe 29 iulie. Deci 8-9 zile mai târziu, dar este bine că acum prin strădania prietenilor și bunăvoința celor de la primăria Stuttgart am reușit să ducem la sfârșit călătoria doamnei Rodica pe pământ. Domnul să o odihnească!”, a spus preotul care a susținut slujba de înmormântare a Rodicăi Grigoraș.

Rodica Grigoraș a fost jucătoare de bază în naționala României, pentru care a jucat peste 100 de meciuri. Pe vremea când juca sub tricolor o făcea pe poziția de pivot.

Un primar , pe patul de moarte, își întreabă soția:

Un primar , pe patul de moarte, își întreabă soția:

– Spune-mi dragă, acum că zilele mi se termină, de câte ori m-ai înșelat în cei 30 de ani de căsătorie?

Se gândește femeia și se hotărăște să-i spună adevărul, că oricum îl ia Dumnezeu și să moară împăcat:

– Dragă, să știi că te-am înșelat…de 3 ori

Calculează primarul… de 3 ori în 30 de ani… acceptabil procentul, nu-i mult, și-așa mor…

– Zi-mi când a fost prima dată când m-ai înșelat?

– Îți aduci aminte când erai grav bolnav, doctorii nu mai știau ce să-ți dea, ce să-ți facă… și m-am dus eu la doctorul ăla docent și te-a pus pe picioare într-un timp scurt?

Ei bine, atunci te-am înșelat prima dată…

Se gândește primarul “Draga de ea, da’ mi-a salvat viața”…

– Îți aduci aminte când ai rămas fără servici și nu te angaja nimeni și ți se terminase și șomajul și te-a chemat odată la el directorul X-ulescu și ți-a dat funcție și salariu bun de ne-am luat casă și mașină? Aia a fost a 2-a oară…

Se gândește iar primarul “Hmmm… cu ăla… da’macar am ieșit din rahat la vremea aia… hai c-o iert”

– Te iert, dragă… Și spune-mi-o și pe ultima, că simt că nu mai am mult de trăit…

– Îți aduci aminte, zice doamna, când ai candidat la primărie?

– Da…

– Și ai intrat în turul 2…

– Da, dragă, ce emoții am avut…

– Și, în turul 2, ca să ieși primar, îți mai trebuiau 500 de voturi……

David Popovici, mesaj incredibil dupa ce a primit doua masini de la Ion Tiriac: „Am venit doi oameni cu…”

David Popovici a facut declaratii dupa ce a primit doua autoturisme din partea lui Ion Tiriac. Fundatia Ion Tiriac i-a oferit doua limuzine electrice de lux, model Hyundai Ioniq 5, personalizate, cate una pentru fiecare medalie castigata la Paris.David Popovici a obtinut medalia de aur in proba de 200 de metri liber la Jocurile Olimpice din 2024. In proba de 100 de metri liber, s-a clasat pe locul trei, castigand bronzul.

„Am venit doi oameni cu o singura masina, plecam cu trei masini. Va fi o provocare sa le ducem acasa. E bine, nu ma vait. Mi-as dori ca guvernantii sa se tina de cuvant, nu doar asta, ci sa vina cu cat mai multe initiative, sa existe o strategie nationala concreta, indreptata catre sport.Repet, mesajul pe care l-am transmis este important. Apreciez foarte mult initiativa domnului Tiriac, mi-as dori sa vad cat mai multi oameni de afaceri romani sustinand sportul romanesc, fiecare cum poate si cum doreste. Vreau sa ma bucur de masina.

Greu am reusit sa ma detasez. Au fost atat de multe zile, luni, ani in pregatirea acestor Jocuri, iar in 1 minut si 44 secunde s-au incheiat brusc! A fost atat de multa presiune, sudoare, sange lacrimi, iar in 3-4 zile s-a terminat totul. Trebuie sa invat sa ma adaptez, sa invat sa ma relaxez, asta e problema mea si a tuturor sportivilor prezenti aici.

Am terminat Jocurile Olimpice, pot sa fac toate lucrurile pe care nu le faceam inainte. Pot sa citesc, sa merg cu bicicleta, chiar e o provocare sa fac ceva fara program. Trebuie sa invat sa ma relaxez si sa ies din bula aceasta a performantei. Ar trebui sa ne dam un pas in spate, sa admiram putin medalia si sa ne relaxam. E important sa punem lucrurile in balanta. Daca tragi de tine in fiecare zi, poate reusesti un rezultat sau doua, apoi nu o sa mai rezisti presiunii sau asteptarilor”, a spus David Popovici in cadrul evenimentului in care medaliatii olimpici de la Paris au primit masinile electrice de lux oferite de Fundatia Tiriac.

Horoscop sâmbătă 17 august 2024

Berbec (21 martie – 19 aprilie): Astăzi, energia ta este la cote maxime. Este momentul perfect să începi proiecte noi sau să finalizezi lucruri pe care le-ai amânat. Fii atent la impulsivitatea ta și încearcă să gândești de două ori înainte de a acționa.

Taur (20 aprilie – 20 mai): Vei simți nevoia de stabilitate și confort. Concentrează-te pe relațiile personale și pe activitățile care îți aduc bucurie. Nu te grăbi să iei decizii financiare importante astăzi.

Gemeni (21 mai – 20 iunie): Comunicarea este cheia succesului tău astăzi. Fie că este vorba despre muncă sau relații personale, exprimă-ți gândurile clar și cu încredere. Fii deschis la idei noi și la schimbări.

Rac (21 iunie – 22 iulie): S-ar putea să te simți mai sensibil decât de obicei. Ai grijă de tine și nu te izola. Petrece timp cu cei dragi și evită confruntările inutile. Intuiția ta este puternică, așa că ascult-o.

Leu (23 iulie – 22 august): Astăzi ești în centrul atenției. Folosește acest moment pentru a-ți arăta talentele și pentru a străluci în orice faci. Ai grijă însă să nu devii prea egoist; este important să îți asculți și partenerii.

Fecioară (23 august – 22 septembrie): Detaliile contează astăzi. Ești foarte concentrat și organizat, ceea ce te va ajuta să rezolvi orice provocare. Nu te pierde în perfecționism și dă-ți voie să te relaxezi puțin.

Balanță (23 septembrie – 22 octombrie): Relațiile sunt în prim-plan astăzi. Este un moment bun pentru a aduce armonie și echilibru în viața ta personală. Evită conflictele și caută compromisuri.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie): Ești plin de pasiune și hotărâre. Folosește această energie pentru a-ți atinge obiectivele, dar ai grijă să nu devii prea posesiv sau controlant în relațiile tale.

Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie): Astăzi simți nevoia de aventură și de explorare. Fie că este vorba de un nou hobby sau de o călătorie, lasă-ți spiritul liber să te ghideze. Fii deschis la noi experiențe și învață din ele.

Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie): Ești foarte concentrat pe carieră și pe obiectivele tale. Astăzi poți face progrese semnificative dacă rămâi disciplinat și organizat. Nu uita însă de importanța echilibrului între muncă și viața personală.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie): Astăzi îți dorești să fii original și să îți exprimi ideile inovatoare. Este un moment excelent pentru a colabora cu alții și pentru a găsi soluții creative. Fii deschis la schimbare și la nou.

Pești (19 februarie – 20 martie): Intuiția ta este la cote maxime astăzi. Ai încredere în sentimentele tale și urmează-ți instinctele. Fii atent la semnalele subtile din jurul tău și lasă-ți imaginația să te inspire.

Sper că aceste previziuni îți vor aduce inspirație și ghidare pentru ziua de