Fetiţă care a dispărut acum 20 de ani dintr-un tren a fost găsită. A povestit ce s-ar fi întâmplat

O poveste incredibilă a început în urmă cu 21 de ani. În timp ce se afla împreună cu tatăl ei vitreg într-un tren, o fetiţă a dispărut, iar nimeni nu a mai dat de ea. Până acum.

Potrivit realitatea.net, în anul 1999, în timp ce călătorea cu trenul, în Belarus, împreună cu tatăl ei vitreg, Yulia Gorâna a dispărut subit. Copila a ajuns atunci tocmai în oraşul Ryazan, Rusia, la 885 de kilometri distanţă.

Poliţiştii au găsit-o speriată şi înfometată, dar i-a fost imposibil să spună cine este şi de unde venea, aşa că oamenii legii nu au reuşit să o identifice şi a fost dată spre adopţie.

La 20 de ani de la dispariţie, Yulia a reuşit să se întoarcă la familia ei. Totul s-a întâmplat după ce iubitul fetei, Ilya Kryukov, i-a căutat povestea pe internet şi a descoperit fotografii cu copilă de atunci şi apelurile disperate ale părinţilor.

După ce şi-a întâlnit părinţii, au făcut şi testul ADN, iar rezultatul a fost unul pozitiv: era fiica lui Viktor şi a

Lyudmilei Moiseenko. Părinţii tinerei au acum 50 de ani şi au mărturisit că nu au încetat să o caute niciun moment.

Ancheta dispariţiei a fost redeschisa în 2017

Mai mult, în anul 2017 a fost redeschisa ancheta, iar poliţiştii i-au acuzat pe cei doi de crimă şi i-au supus testului cu detectorul de minciuni.

Totuşi, tânăra îşi aminteşte că, la un moment dat, era în tren, alături de doi oameni, un bărbat şi o femeie. Se bănuieşte că ar fi fost răpită atunci şi dusă în Rusia.

Ea e fiica secretă a Prințesei Diana cu Prințul Charles

Potrivit publicației Globe, Prințul Charles şi prima lui soţie, Diana, nu au avut cunoştinţă de existenţa acestei fiice, dar iată cum s-a putat întâmpla acest lucru.
După ce logodna dintre Diana și Charles a fost anunțată,

Casa Regală a Marii Britanii a dorit să se asigure că din căsătoria celor doi vor exista copii, și că viitoarea mireasă poate concepe, tocmai de aceea  Diana ar fi fost supusă unor controale de specialitate în cadrul cărora medicii i-ar fi prelevat ovule, pe care apoi le-au fecundat cu sper.m.at.o.zoizi de la Prinţul Charles.

Unul dintre medici a furat un ov.u.l fec.u.ndat, l-a implantat propriei soţii şi aşa s-a născut Sarah, conform realitatea.net.
Se pare că această informație a apărut în presă în moemntul în care William, fiul cel mare al Prințului Charles, se pregătea să devină tată pentru a doua oară, iar această informație ar fi provocat o intensă agitație și preocupare la Palatul Buckingham.

Considerând că este cazul să-şi cunoască presupusa „soră”, Prinţul William ar fi intenţionat să o întâlnească cu ocazia unei vizite efectuate, cu câteva luni în urmă, în SUA.
Până la urmă, la întâlnirea respectivă s-ar fi dus soţia lui, Catherine, care s-ar fi arătat impresionată de asemănarea tinerei Sarah cu Lady Di, potrivit realitatea.net.

Sarah ar fi fiica secretă a prinţesei Diana şi a prinţului Charles al Marii Britanii, trăieşte la New York şi seamănă uluitor cu cea supranumită „prinţesa inimilor”.
Vă invităm să vă convingeți singuri de acest lucru:

Ce să nu lași niciodată noaptea pe masa de la bucătărie. Lidia Fecioru spune că aduce mare ghinion în casă

Obiectul care nu trebuie lăsat peste noapte pe masa din bucătărie. Lidia Fecioru susține că atrage neșansa în locuință.

Ce să nu lași niciodată noaptea pe masa de la bucătărie. Lidia Fecioru spune că aduce mare ghinion în casă. Celebrul energoterapeut a mai declarat la un moment dat că nu este singurul la care trebuie să fim atenți.

Obiectul care nu trebuie lăsat peste noapte pe masa din bucătărie. Lidia Fecioru susține că atrage neșansa în locuință

Obiectul care nu trebuie lăsat niciodată peste noapte pe masa din bucătărie. Lidia Fecioru susține că acesta atrage neșansa în locuință, de aceea trebuie să fim cu băgare de seamă înainte de a ne băga la somn.

Vedeta, care are propriul cabinet de bioterapie și medicină alternativă, a mărturisit că cuțitul aduce ghinion și sărăcie. Potrivit playtech.ro, acesta alungă armonia și norocul dacă nu este pus la locul potrivit de fiecare dată peste noapte.

Un alt obiect care atrage energii negative în interior este oglinda spartă. Specialiștii le recomandă oamenilor să o arunce imediat cum se crapă, în timp ce găurile din pereți trebuie astupate pentru că aduc ghinion.

Pânza de păianjen este un semn de întâmplări nefericite în viața ta atunci când apare în locuință. Lidia Fecioru îi îndeamnă pe oameni să le îndepărteze, la fel fiind și în cazul cuiburilor de porumbei. Se crede că acestea duc la instabilitate în casă.

De asemenea, bioenergoterapeutul mai spune că tablourile cu descrieri negative, obiectele de culoarea pământului, figurinele şi statuetele din gips, cadourile nedorite și mătura veche și uzută trebuie neapărat aruncate.

Obiectele care aduc beneficii în casă

Totodată, pereţii şi podelele din sticlă nu sunt tocmai indicate într-o locuință. În schimb, cele care aduc beneficii sunt cristalele care reglează energiile și ficusul care este o floare ce strânge energia negativă din casă.

Această plantă echilibrează, aduce multă armonie, linişte şi îndepărtează stresul. Un bol de sticlă rotund cu bani de hârtie în interior este numai bun pentru a atrage energiile pozitive, în timp ce o cascadă ajută oamenii să ajungă la cariera dorită.

Un tablou care reprezintă un curcubeu înseamnă o viaţă frumoasă, iar unul cu o pasăre Phoenix înseamnă renaştere şi drum liniştit în viaţă. De asemenea, cele cu bătrâni sunt semn de longevitate a locuinței.

 

Ce floare protectoare ai, în funcție de luna nașterii. Este o credință a vechilor romani

Ce floare îți oferă protecție în funcție de luna nașterii? O credință străveche a romanilor dezvăluie care e adevărul.

Pentru fiecare lună a anului există o floare reprezentativă, încărcată de semnificații unice. Tradiția spune că ele aduc protecție și aliniere spirituală celor născuți în acea perioadă.

Ce floare protectoare ai, în funcție de luna nașterii. Este o credință a vechilor romani

De mii de ani, oamenii din diferite culturi au căutat semne și simboluri care să îi ghideze și să îi protejeze pe parcursul vieții. Una dintre aceste tradiții este asocierea fiecărei luni a anului cu o “floare a nașterii” specifică, o credință originară în Antichitatea romană. Se spune că aceste plante pot oferi protecție celor născuți în acea lună.

Fiecare lună a anului este asociată cu o anumită floare, cunoscută sub numele de “floarea nașterii”. Această tradiție, cu rădăcini adânci în istoria romană, a căpătat popularitate în diferite culturi din Europa, Asia și Africa. Se crede că aceste flori specifice au semnificații particulare și oferă o anumă protecție celor născuți în acea lună.

Dacă te înconjori cu florile protectoare ale lunii tale de naștere, poți atrage energii pozitive și te poți simți mai în armonie cu tine însuți. Iată care sunt acestea, potrivit realitatea.net.

Cei născuți în ianuarie sunt reprezentați de garoafe, simboluri ale iubirii, loialității și perseverenței. Aceste flori sunt considerate a avea o putere specială de a ghida și ocroti pe parcursul vieții. Violetele, pe de altă parte, reprezintă devotamentul și inocența celor născuți în februarie.

Pe măsură ce primăvara înflorește, narcisele devin sinonime cu luna martie, evocând renașterea, speranța și frumusețea. Margaretele, simbolul lunii aprilie, transmit dragostea, loialitatea și puritatea.

În mai, crinul este floarea protectoare, aducând energii pozitive prin parfumul său intens. Trandafirii, în varietate de culori, reprezintă pasiunea, admirația și puritatea celor născuți în iunie.

Nufărul, floarea lunii iulie, simbolizează renașterea și reflectă nuanțe de prietenie, puritate și pasiune. În august, gladiolele aduc simboluri ale victoriei și vindecării.

Dacă te-ai născut în septembrie, margareta mov este floarea care te reprezintă. Aceasta simbolizează dragostea puternică, inovația și puterea. Octombrie este asociat cu gălbenelele, flori îndrăznețe care semnifică prosperitatea, optimismul și pozitivitatea.

Crizantemele sunt plantele aliniate celor născuți în noiembrie. Ele simbolizează bucuria, longevitatea, loialitatea și prietenia. În schimb, crăciunița sau Floarea Crăciunului este planta celor născuți în decembrie, reprezentând bunăstarea, fericirea și succesul.

Ce karma ai, în funcție de anul nașterii. Folosind tabelul budist vei înțelege ce greșeli ai facut într-o viață anterioară

Află ce îți rezervă karma în funcție de anul nașterii tale. Tabelului budist îți arată ce lecții poți învăța din viețile anterioare.

Vezi cum este influențată karma ta de anul în care te-ai născut. Tabelului budist descifrează tainele vieților anterioare.

Ce karma ai, în funcție de anul nașterii. Folosind tabelul budist vei înțelege ce greșeli ai facut într-o viață anterioară

Ești curios să afli mai multe despre karma ta și despre viețile tale trecute? Ei bine, budiștii cred că felul în care trăim acum e legat de ce am făcut în viețile noastre anterioare. În templele budiste e folosit „tabelul Meva” pentru a se afla câte vieți mai ai de trăit și ce greșeli ai făcut în trecut. Meva se calculează în funcție de anul în care te-ai născut.

Conform religiei lor, budiștii cred că, după ce murim, sufletul nostru se poate naște iar și iar, de cel mult nouă ori. Fiecare reîncarnare depinde de faptele bune sau rele pe care le-am făcut în viața anterioară. Așa se formează karma.

În budism, Meva e un număr care arată câte vieți mai are sufletul tău. Poți afla acest număr dintr-un tabel special din templele budiste, folosind anul tău de naștere. Oamenii au fost mereu curioși să-și afle Meva și să trăiască mai bine pentru a avea o viață mai bună data viitoare. Budiștii cred că poți face asta prin fapte bune, o viață spirituală și ajutându-i pe alții. Iată ce spune fiecare Meva, potrivit realitatea.net.

Tabelul Meva
Tabelul Meva. Sursa foto: realitatea.net

Meva 1

Oamenii cu Meva 1 sunt de obicei neliniștiți și pesimisti. Ei se adaptează ușor, dar le e greu să schimbe lucrurile. Tocmai de aceea, pot avea probleme cu dependențele și cu sănătatea, mai ales cu rinichii și gâtul. Chiar dacă par prietenoși, în interiorul lor sunt încăpățânați, își schimbă des dispoziția și au nevoie de dragoste. Le place să lucreze mult și se simt bine lângă apă. Au o legătură specială cu un spirit bun care îi ajută dacă sunt curați.

Meva 2

Oamenii cu Meva 2 sunt prietenoși și pașnici, atenți la detalii, dar nu prea ambițioși. Deși muncesc bine, rareori ajung lideri și se simt cel mai bine între 45-47 de ani. Tind să se lupte cu kilogramele în plus din cauza slăbiciunii pentru dulciuri și pot avea probleme de sănătate cu spatele, intestinele și pielea. În relații, sunt atenți și se ghidează mai mult după sentimente decât după rațiune. De obicei câștigă un venit mediu și ar trebui să evite jocurile de noroc. Se descurcă cel mai bine în meserii care implică lucrul cu oamenii sau în agricultură.

Meva 3

Persoanele cu Meva 3 se maturizează devreme, scrie realitatea.net. Deși sunt independente și optimiste, pot fi adesea nerăbdătoare și încăpățânate în fața provocărilor. Perioada lor de vârf este între 34 și 38 de ani, având corpuri puternice, dar picioare slabe și tendințe spre probleme nervoase. Sunt predispuse la dependențe și impulsivitate, cheltuind adesea banii fără grijă.

Se potrivesc cel mai bine în profesii creative precum profesor, muzician sau scriitor. În tradiția budistă, se crede că aceste persoane au legături speciale de karma cu spirite puternice care le pot proteja dacă duc o viață bună, dar trebuie să evite să ardă lucruri în jurul casei pentru a nu îndepărta aceste spirite ajutătoare.

Meva 4

Persoanele cu Meva 4 sunt în general pozitive, dar pot fi și dificile, combinând bunătatea cu vulnerabilitatea. Perioada lor de vârf este până la 38 de ani. Au adesea o frunte înaltă și un corp slab, fiind predispuse la boli, mai ales intestinale și respiratorii. Femeile pot avea probleme cu organele genitale.

Deși se maturizează devreme și sunt atractive, au dificultăți în a forma relații de lungă durată sau familii stabile. Sunt ușor de indus în eroare și rareori păstrează banii sau bunurile materiale pentru mult timp. Se descurcă bine în relații publice sau organizarea de evenimente. Conform tradiției budiste, aceste persoane au karma cu un spirit feminin alb Naga, fiind considerate “fiii/fiicele lui Naga”.

Meva 5

Persoanele cu Meva 5 au o natură complexă, putând fi atât bune, cât și rele. Perioada lor critică este în jurul vârstei de 42 de ani. Au un bun instinct de supraviețuire și un fizic rezistent, făcând față bine bolilor, dar sunt predispuse la hipertensiune, tumori și probleme de circulație. În relații, au nevoie de iubire, dar tind să-și domine partnerul. Pot dezvolta dependență de jocuri de noroc și se realizează cel mai bine în poziții de conducere.

Tradiția budistă sugerează că în viețile anterioare au fost călugări sau asceți, apoi prinți sau regi. Nu au legături karmice specifice cu spirite ajutătoare, așa că sunt sfătuite să ducă o viață morală, să urmeze o cale spirituală și să practice Dharma pentru protecție și dezvoltare spirituală.

Meva 6

Persoanele cu această Meva au o intuiție puternică și talent de lider, fiind încrezătoare în atingerea obiectivelor înalte, deși se tem de eșec. Cu un corp subțire predispus la oboseală și probleme de sănătate variate, ele ating vârsta ideală la 40 de ani. În relații pot fi dominante, iar financiar, cheltuiesc și câștigă rapid, excelând în roluri de profesori sau negustori.

Cei cu Meva 6 au legături karmice cu un zeu al războiului, conform sursei citate. Tradiția budistă spune că au protecție spirituală, dar trebuie să evite faptele rele, în special cele legate de sexualitate.

Meva 7

Acești indivizi sunt optimiști cu convingeri puternice, excepționali în relațiile publice datorită abilităților de convingere, dar pot deveni furioși când sunt ignorați. Deși ating stabilitatea după 40 de ani, le lipsește adesea perseverența pentru realizări individuale. Cu un corp predispus la diverse probleme de sănătate, ei prețuiesc libertatea și aleg partenerii cu grijă, fiind potriviți pentru cariere în finanțe sau drept. Se crede că au protecția unui spirit războinic care locuiește pe munte, dar trebuie să evite agresivitatea și să practice spiritualitatea pentru a menține această protecție.

Meva 8

Aceste persoane combină încăpățânarea cu încrederea în sine, având convingeri puternice și greu de schimbat. Cu o personalitate conservatoare, ele preferă să-și impună opiniile altora, și au o stimă de sine ridicată. În general sănătoase, pot avea totuși probleme cu nervii, coloana vertebrală sau pot dezvolta ateroscleroză ori ipohondrie.

Ei ating succesul devreme, fiind dependenți de bani și căutând stabilitate profesională. Aceștia se bucură de o protecție spirituală puternică, având legături karmice cu Zeul Război și un Spirit Rege, care îi ferește de rău. Totuși, ei trebuie să renunțe la sentimentele de dușmănie față de cineva.

Meva 9

Persoanele cu această Meva sunt adesea senzuale și emoționale, cu o viață plină de momente intense, dar uneori fără scop. Impulsive și frecvent intolerante, tind să critice pe cei din jur. Schimbă des partenerii și au așteptări mari de la alții, considerându-se idealiste și disprețuind bunurile materiale. Ating apogeul la vârsta mijlocie.

Cu un fizic mediu dar puternic, pot suferi de insomnie, probleme cardiace, nervoase și oculare. Sunt seducători excelenți, dar nu foarte norocoși, potriviți pentru diplomație sau activități culturale. Se crede că au protecție spirituală de la fiul unui spirit Menmo, doar dacă duc o viață virtuoasă, în special îngrijind de alții și de animale.