Abia acum s-a aflat! Pe cine a sunat Madalina Manole inainte sa moara – Dezvaluiri cutremuratoare

La aproape 13 ani de la decesul Mădălinei Manole, sunt scoase la lumină detalii tulburătoare legate de tragedia care a îndoliat lumea muzicii românești. Fratele regretatei artiste, Marian Manole, a oferit informații surprinzătoare.

Mădălina Manole s-a stins din viață acum aproape 13 ani, dar moartea ei rămâne încă un mister. Deși există o opinie larg răspândită potrivit căreia actrița s-ar fi sinucis, cei care au iubit-o, alături de membrii familiei sale, au susținut constant teoria că un terț neidentificat ar sta la baza acestei tragedii. Credeau ferm că „Fata cu părul de foc”, cum era cunoscută Mădălina, nu s-ar fi autoeliminat.

Recent, fratele artistei, Marian Manole, a făcut dezvăluiri cutremurătoare. Acesta a avut o conversație cu Mădălina la doar câteva zile înainte de evenimentul tragic. În cadrul acestui schimb, Mădălina a mărturisit că existau diverse tensiuni între ea, soțul ei și mama acestuia.

„Citez din memorie, dar mi s-au întipărit în minte cuvintele ei! Și mi-a mai spus ceva. Nu pe 13, ci cu câteva zile în urmă: Fratelo, ăștia doi mi-au mâncat zilele, îmi fac viața un calvar! Să nu le spui lui mami și lui tati, o rezolv eu singură!. Nu sunt minciuni, nu inventez!

Nu am fost chemat, atunci, după moartea ei, suspectă, niciodată, la audieri, ca să pot relata aceste lucruri! Și eram, acolo, la procuror, împreună cu părinții mei și cu un văr! Așa au considerat anchetatorii, să nu mă cheme la declarații, doar i-auamețit pe părinții mei!”, a spus Marian Manole, pentru Playtech.ro.

Mădălina Manole și soacra sa nu ar fi avut o relație bună

Marian, fratele Mădălinei Manole, a adus în atenție faptul că relația dintre artista și soacra sa era una tensionată. Acesta a mărturisit că încă îi rezonă în minte ziua de 12 iulie, cu două zile înainte de tragedia care a marcat viața familiei. În acea zi, Mădălina îl contactase, vizibil afectată, pentru a-i povesti că mama soțului său îi făcuse o vizită neanunțată, un gest care o deranjase.

”Luni, pe 12 iulie, s-a trezit cu soacră-sa și cu cel mic. Venise de la Botoșani. Neanunțată. Duminică, ei s-au întors, de acolo, pentru că fiul lor era la Botoșani și s-au dus să îl vadă! Mădălina mi-a spus prin telefon: Fratelo, m-am trezit cu soacră-mea la poartă și cu pui mic, nu era în plan să vină, de-abia m-am întors de acolo, o să aflu eu de ce a venit scorpia.”, a mai povestit fratele Mădălinei Manole, pentru aceeași sursă.

Cei trei nativi cărora li se schimbă viața în bine în septembrie 2024. Vor avea parte de noroc pe toate planurile

Toamna se apropie cu pași grăbiți, iar aceasta e o veste bună pentru câțiva nativi din zodiac fiindcă vor avea parte numai de lucruri bune din septembrie.

Cei trei nativi cărora li se schimbă viața în bine în septembrie 2024. Apar schimbări impresionante pentru acești nativi din zodiac. În luna septembrie 2024, acești nativi au noroc pe toate planurile. Se îmbogățesc, își întâlnesc sufletul pereche și au parte de oportunități importante pe plan personal, dar mai ales profesional.

Cei trei nativi cărora li se schimbă viața în bine în septembrie 2024:
FECIOARĂ

Cei trei nativi cărora li se schimbă viața în bine în septembrie 2024. Pe lista norocoșilor se află Fecioara. E cunoscută pentru atenția la detalii, iar din septembrie va avea parte de o recompensă la care nici mpcar nu îndrăznea să viseze. Va primi o moștenire colosală pe care o poate privi pe post de câștig financiar, investiție profitabilă sau oportunitate de afaceri. Fecioara are noroc și pe plan amoros încă din septembrie. E posibil să se îndrăgostească chiar de la prima întâlnire și să înceapă o relație care să se transforme în căsătorie.

SCORPION

Scorpionul nu e ocolit nici el de noroc. Relațiile lor vor fi mult îmbunătățite și se vor bucura de liniștea după care au tânjit atâta vreme. Inclusiv situația financiară se îmbunătățește considerabil și, în plus, se vor bucura de admirație din partea celor din jur. La locul de muncă îi așteaptă o mărire de salariu.

PEȘTI

Îți vei da seama că ai sentimente pentru cineva din cercul tău de prieteni și vei începe o relație. Astrele se asigură că norocul te însoțește la fiecare pas și că îți dai voie să fii fericit. Totodată, vei avea succces și la locul de muncă. S-ar putea ca șeful tău să te promoveze și să te împaci cu colegii cu care te-ai certat în trecut. Luna sempembrie va fi un moment bun pentru a investi economiile într-un proiect de care poți beneficia pe termen lung. Fă-ți un plan, dar nu te grăbi să iei o decizie.

Alina Bădic anunță horoscopul pentru ultimele luni din 2024. Ce trebuie să facă zodiile, cum să iasă pe plus pe final de an. Doar așa veți avea noroc de bani și fericire

Doar câteva luni ne mai despart de noul an. Am trecut deja de jumătatea lui 2024, așa că Alina Bădic a venit cu previziuni astrale pentru lunile care urmează. Iată cum vor arăta lunile de toamnă și de iarnă pentru nativii zodiacului.

Alina Bădic spune ce îi așteaptă pe nativi până la finalul anului

În cadrul emisiunii ”360 de grade”, Alina Bădic a venit cu cele mai importante previziuni astrale. Astrologul a spus ce anume îi așteaptă pe nativi în perioada următoare și cum vor arăta ultimele luni ale anului pentru ei.

În primul rând, Alina Bădic a subliniat faptul că urmează o perioadă a deciziilor importante. Majoritatea nativilor vor fi nevoiți să facă anumite alegeri. Unii dintre ei vor fi puși în fața unor situații care îi vor ajuta să separe oamenii și să se poziționeze acolo unde se simt cel mai bine.

Tot în lunile care urmează, nativii vor primi semne din partea Universului. Majoritatea lor se vor referi la eventualele pericole sau provocări care apar în calea nativilor. De asemenea, lunile viitoare vor fi destul de încărcate energetic și karmic, căci unii nativi vor trebui să rezolve situații din trecut.

”Este o perioadă care vine pentru fiecare dintre noi cu o ecuație. Fiecare are o ecuație de rezolvat în raport cu trecutul karmic, dar nu numai cu ceea ce se întâmplă în viața actuală, ci mai mult ca sigur cu acest Neptun pe acest grad așa de dur este vorba despre multiple existențe în care am tot încărcat această karmă.”, a spus Alina Bădic în emisiunea menționată.

Urmează câteva luni în care nativii zodiacului sunt nevoiți să facă diverse alegeri

Invitatul Alinei Bădic, Lucrețiu Tudoroiu a subliniat și el ideea unei perioade dificile pentru toți nativii. Tocmai de aceea, îi sfătuiește să dea dovadă de compasiune în lunile care urmează, mai ales pentru cei aflați în dificultate.

De asemenea, acesta a mai subliniat și faptul că vor urma câteva luni agitate, în care majoritatea nativilor vor fi nevoiți să aleagă în ce tabără se află. Va fi o perioadă în care nativilor li se va cere să acționeze clar și fără menajamente, mai ales dacă vor să obțină ceva.

”Este o perioadă de alegeri. Acum oamenii aleg. E o perioadă în care foarte ușor unii dintre noi, cei care sunt mai cu voință slabă, aleg să facă. Unii aleg să blesteme, alții aleg să se roage la Dumnezeu ca blestemul să se transforme în binecuvântare.”

Vor exista și persoane care au nevoie de ajutor, chiar dacă nu îl verbalizează. Tocmai de aceea, cei cu spirit de observație și empatie vor trebui să acționeze ca atare.

”Când mergem la biserică să nu punem doar o lumânare pentru noi. Să punem o lumânare pentru toți și pentru cei căzuți că fiecare din are nevoie de ajutor. Acum e perioadă foarte grea. Cei care sunt căzuți o perioadă și mai grea decât noi și au nevoie și de mai multă ajutor”, a spus Lucrețiu Tudoroiu, potrivit b1tv.ro.

Locatarul unui bloc a anunțat că dă o petrecere, iar un vecin a avut o reacție de milioane

Locatarul unui bloc a anunțat că dă o petrecere în apartamentul său, iar un vecin a avut o reacție de milioane. Ce i-a răspuns pe afișul de la avizier.

Locatarul de bună credință a dat o petrecere în apartamentul său de la etajul 9 și s-a gândit să-și anunțe vecinii din timp. Acesta le-a spus că s-ar putea ca petrecerea să depășească ora 22, dar că încearcă pe cât posibil să nu facă gălăgie.

Locatarul unui bloc a anunțat că dă o petrecere, iar un vecin a avut o reacție de milioane

Totodată, în cazul în care unul dintre vecini este deranjat de zgomot, acesta îi roagă să îl contacteze direct. Un gest nobil, ai spune, nu-i așa? Doar că un vecin pus pe șotii i-a dat un răspuns extrem de amuzant, care a făcut ca anunțul să devină viral pe rețelele de socializare.

”Bună ziua. Pe data de pe 4 decembrie, la etajul 4, apartamentul 29, va avea loc o aniversare și este posibil ca evenimentul să depășească ora 22:00. Vom încerca pe cât posibil să nu facem gălăgie, dar dacă vom deranja, vă rugăm să ne contactați direct”, este anunțul locatarului.

Când a lipit afișul la avizier, probabil că nu se aștepta și la un răspuns, însă un vecin pus pe glume i-a dat replica: “Vă lăsăm până la 23:30. Distracție plăcută! Și nu mai fuma în baie”.

Mesaj pentru vecina gălăgioasă

Tot din seria “Ce mesaje au mai pus vecinii la avizier?” este și următorul anunț pentru o vecină gălăgioasă:

“Draga noastră vecină,

În cazul în care nu știai, blocul în care stai este construit prin 60-80, iar epoca socialistă nu punea mare preț pe intimitate. Așa că, dacă nu cumva e torturat cineva la tine în apartament, noi, vecinii de pe scările și apartamentele vecine, te rugăm: fie suni la 112, fie dai filmul porno mai încet, fie lași urletele ma încet, pentru că știm cu toții că orgasmul durează o oră doar la scroafe!

Cu drag, Vecinii!”, este mesajul devenit viral pe Facebook.

ANM a emis COD GALBEN de vijelii și furtuni. Care sunt județele afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben pentru județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, unde se așteaptă ploi torențiale și vijelii. Începând din seara zilei de astăzi, aceste două județe vor fi afectate de instabilitate atmosferică accentuată, care va include descărcări electrice, intensificări ale vântului și chiar grindină. Autoritățile locale și locuitorii sunt sfătuiți să fie precauți și să ia măsuri pentru a se proteja în fața acestor condiții meteorologice extreme.

Avertizări meteo pentru Bistrița-Năsăud și Maramureș

Conform ANM, județele Bistrița-Năsăud și Maramureș vor fi afectate de un front atmosferic instabil, care va aduce precipitații abundente și vânt puternic. Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice, iar rafalele de vânt ar putea atinge viteze considerabile, cauzând posibile pagube materiale. De asemenea, există riscul de formare a grindinei, ceea ce poate agrava situația în anumite zone.

Această avertizare de cod galben este valabilă pentru intervalul specificat de ANM, iar locuitorii din aceste județe sunt sfătuiți să rămână vigilenți și să evite deplasările inutile în timpul furtunilor. Autoritățile locale sunt pregătite să intervină în caz de urgență și să ofere sprijin populației afectate.

Măsuri de precauție recomandate de autorități

În fața acestor condiții meteorologice extreme, autoritățile recomandă locuitorilor din județele vizate să ia măsuri de siguranță. Este important ca cetățenii să își asigure locuințele și bunurile pentru a preveni eventuale daune provocate de vântul puternic sau de grindină. De asemenea, se recomandă evitarea locurilor deschise și a activităților în aer liber în timpul furtunilor.

Șoferii sunt sfătuiți să conducă cu prudență, având în vedere că vizibilitatea poate fi redusă din cauza ploii torențiale, iar carosabilul poate deveni alunecos. De asemenea, este esențial ca oamenii să evite traversarea apelor curgătoare sau a zonelor inundate, deoarece acestea pot fi periculoase.

Posibile impacte și evoluția vremii

ANM monitorizează în continuare evoluția frontului atmosferic și va actualiza avertizările în funcție de condițiile meteorologice. Este posibil ca în anumite zone să apară acumulări semnificative de apă, ceea ce poate duce la inundații locale. De asemenea, intensificările vântului pot provoca doborârea copacilor și avarii la clădiri.

Locuitorii din zonele afectate sunt sfătuiți să urmărească actualizările meteo și să fie pregătiți să acționeze rapid în caz de nevoie. Autoritățile locale colaborează pentru a asigura un răspuns eficient și pentru a minimiza impactul acestor condiții meteo extreme asupra comunităților.

În concluzie, județele Bistrița-Năsăud și Maramureș se află sub cod galben de ploi și vijelii, iar locuitorii sunt îndemnați să fie precauți și să ia măsurile necesare pentru a se proteja pe ei și pe bunurile lor în fața acestor furtuni puternice.