DURERE fără margini! Cunoscutul român A MURIT în urmă cu puțin timp, iar fratele lui CELEBRU e în stare de ȘOC

Fratele lui Georgică Cornu a murit la 58 de ani, într-un accident stupid. Tragedia s-a produs marți după-amiază, 17 septembrie, chiar în curtea casei unde locuia bărbatul. Petrișor Cornu și-a tăiat artera femurală cu un polizor, iar medicii sosiți la fața locului nu au putut să îl salveze.

În plin proces cu Marina Almășan, Georgică Cornu primește o altă lovitură dureroasă. Petrișor, fratele lui mai mic, a încetat din viață din cauza unui incident petrecut în curtea casei.

Fratele lui Georgică Cornu a murit la 58 de ani, după ce s-a accidentat în gospodărie

Georgică Cornu a anunțat decesul fratelui său marți, 17 septembrie, ziua în care s-a produs și accidentul care i-a adus sfârșitul. În timp ce efectua treburi gospodărești cu un polizor, Petrișor Cornu și-a tăiat artera femurală. Din păcate, medicii care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru el, decât să declare decesul.

„S-a apucat să facă un grătar, în curte. I-a scăpat un flex, un disc i-a tăiat artera femurală. În două minute ești gata, am înțeles că atâta durează. Nu au mai avut ce să-i facă’, a povestit Gerogică Cornu pentru fanatik.ro.

cornutt

„Cu două ore înainte am vorbit cu el’

Georgică Cornu a mai spus că a vorbit cu fratele său cu două ore înainte de tragedie. Când l-a sunat a doua oară, a vorbit cu un polițist care i-a comunicat că Petrișor a suferit un accident.

„Cu două ore înainte am vorbit cu el. Am sunat apoi și mi-a răspuns polițistul de pe telefonul lui. Mi-a zis că a avut un accident și e în stare de inconștiență. Nu mi-a spus că e mort’, a adăugat acesta.

Sfatul zilei de joi, 19 septembrie. Fecioara nu trebuie să ia decizii importante

Sfatul zilei pentru Tauri este să nu mai despice firul în patru. Scorpionul ar fi bine să își schimbe atitudinea dacă are anumite așteptări, iar pentru Săgetători, astrele anunță o călătorie. Peștii pe de altă parte sunt indeciși.

Sfatul zilei de joi, 19 septembrie. Gemenii rezolvă o mare problemă

Berbec

Încearcă să eviți deplasările lungi, joi, 19 septembrie, pentru că nu este deloc ziua ta norocoasă. Mai bine petrece cea de a doua parte a zilei alături de cei dragi, astfel încât să fii în siguranță și să te bucuri de momente plăcute.

Taur

Sfatul zilei pentru tine este să nu mai despici firul în patru. Se întrevăd niște oportunități importante la orizont pe care riști să le ratezi tocmai pentru că analizezi totul riguros. Uneori trebuie să dai un răspuns rapid și să te bazezi doar pe instinct.

Gemeni

Reușești să rezolvi o mare problemă care te-a tot măcinat încă de la începutul săptămânii. În sfârșit te poți relaxa și îți poți consuma pe alte lucruri, care de altfel sunt și mai importante pentru tine.

Rac

Ia-ți timp pentru tine, joi, 19 noiembrie. Se anunță o zi destul de liniștită, astfel că te poți ocupa și de nevoile tale. Poți începe un nou hobby, ori pur și simplu te poți relaxa și poți petrece timp de calitate cu cei dragi.

Sfatul zilei de joi, 19 septembrie. Leul poate face o mare greșeală

Leu

Poți face o mare greșeală dacă te lași ghidat de nervi. S-au întâmplat multe lucruri neplăcute în ultimele zile și ești în stare să iei o decizie radicală doar ca să scapi de tot. Rezolvarea este însă soluția și nicidecum fuga de responsabilități.

Fecioară

Sfatul zilei pentru tine este să nu iei decizii importante, joi, 19 septembrie. Riști să te lași ghidat de anumite emoții, iar asta nu este deloc bine. Amână unele lucruri pentru un moment în care vei avea mintea mai limpede.

Balanță

Tensiuni la locul de muncă, dar și în relația de cuplu în a doua parte a zilei. Se anunță o zi destul de obositoare din toate punctele de vedere, așa că înarmează-te cu energie. Totodată, evită să amplifici lucrurile pentru că vei avea de pierdut.

Scorpion

Ar fi cazul să îți schimbi puțin atitudinea, pentru că poți ajunge într-o situație fără scăpare. Mai bine lasă criticile deoparte, chiar dacă ți se par constructive. Sunt oameni care vor pleca de lângă tine tocmai din acest motiv.

Vărsătorul are parte de o surpriză

Săgetător

Fă-ți bagajele pentru că te așteaptă o călătorie prelungită. Poate începe vacanța pentru tine, sau cine știe, poate vei pleca într-o delegație în care ai șansa să demonstrezi ce știi să faci cu adevărat. Îți va prinde bine oricum o astfel de escapadă.

Capricorn

Sfatul zilei pentru tine este să stai departe de conflicte. Fie că vrei să ajuți pe cineva sau crezi că poți salva o situație, mai bine stai în banca ta. În caz contrar poți fi prins la mijloc și cu siguranță nu îți dorești asta.

Vărsător

Pregătește-te pentru o surpriză de zile mari. Cineva se gândește la tine, joi, 19 septembrie și o să îți trimită fie un cadou, fie o să facă un gest care te va face fericit. Astfel, se anunță o zi destul de interesantă.

Pești

Ai de făcut o alegere importantă, dar ești cam indecis. Poate dacă lași orgoliul deoparte și ceri sfatul unei rude cu mai multă experiență o să găsești calea cea bună. Unii oameni pot avea idei constructive, deși la prima vedere nu pare așa.

Horoscop zilnic pentru joi, 19 septembrie 2024. Scorpionii au de pierdut din cauza orgoliului

Ziua de joi începe cu dreptul pentru majoritatea nativilor. Se anunță o zi prielnică pentru a face planuri de durată, dar și pentru a investi sume mari în proiecte îndrăznețe.

Horoscop zilnic pentru joi, 19 septembrie 2024. Racii au probleme financiare

Berbec

Nu duci lipsă de idei, însă, va trebui să fii atent cui i le împărtășești. S-ar putea ca unele persoane să profite de ele și să culeagă laudele.

Taur

Preferi să faci lucrurile pe cont propriu. Din păcate, vei avea nevoie de ajutorul celor din jur pentru a putea rezolva totul la timp.

Gemeni

Nimic nu se compară cu o zi petrecută alături de prieteni. Ai planuri mărețe pentru următoarea vacanță de vară și alegi să le împărtășești cu ei.

Rac

Mare atenție la bani! Tentațiile există la tot pasul, așa că va trebui să te controlezi foarte bine. Nu uita că banii nu se fac atât de ușor.

Leu

Ești egoist și vrei să te bucuri doar tu de aprecierea superiorilor. Deși ai muncit alături de colegii tăi, nu vrei să împarți complimentele cu ei.

Fecioară

Faci ce faci și te sustragi de responsabilități. Apar certuri în relație, dar nu ai de gând să îți recunoști vina. Cel mai probabil, comportamentul tău va fi taxat de partener.

Horoscop zilnic pentru joi, 19 septembrie 2024. Săgetătorii sunt ușor de influențat

Balanță

Îți este din ce în ce mai greu să găsești un echilibru între planul profesional și personal. Simți că nu ai timp de nimic și deja începi să regreți unele alegeri. Poate că ai nevoie de o pauză.

Scorpion

Pentru tine, orgoliul este mai presus de orice. Dacă în alte situații te-a ajutat, de data asta, te va face să pierzi mai mult decât te-ai fi așteptat.

Săgetător

Pui mare accent pe părerea celor din jur și riști să te lași influențat de asta. Din păcate, te vei convinge că puține sunt persoanele care îți doresc binele.

Capricorn

Dispui de o sumă considerabilă de bani, așa că ai de gând să faci o investiție serioasă. Chiar dacă nu ai parte de susținerea apropiaților, alegi să te bazezi pe intuiție.

Vărsător

Urmează o perioadă destul de grea din punct de vedere financiar. Ai plănuit prea multe escapade într-un timp prea scurt. Poate că ar trebui să înveți lecția de data asta.

Pești

Vrei să te faci remarcat la locul de muncă și te folosești de toate armele. S-ar putea să atragi atenția colegilor care vor face tot posibilul să îți pună bețe-n roate.

Eroul Cupei Mondiale din 1990 s-a stins. Avea numai 59 de ani

Legendarul fotbalist italian Salvatore „Toto” Schillaci, cunoscut drept unul dintre cei mai mari atacanți din istoria fotbalului, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani, după ce s-a luptat cu un cancer la colon, diagnosticat în 2022.

Tragedia pierderii sale a zguduit lumea fotbalului, mai ales că vestea vine la scurt timp după decesul unui alt nume important din fotbal, antrenorul suedez Sven-Göran Eriksson, răpus de un cancer pancreatic.

Un nume de legendă: Toto Schillaci, golgheterul Cupei Mondiale din 1990

Numele lui Salvatore Schillaci este indisolubil legat de Cupa Mondială din 1990. Nu era o vedetă consacrată în momentul debutului la turneul final din Italia, însă prestația sa extraordinară l-a propulsat în rândul marilor nume ale sportului. Cu un instinct de golgheter ieșit din comun, Schillaci a reușit să înscrie șase goluri la acea competiție, devenind golgheterul ediției și unul dintre cei mai iubiți fotbaliști italieni.

Ceea ce face cu adevărat remarcabilă povestea sa este modul în care s-a impus în echipa națională a Italiei. Nu era un jucător foarte cunoscut înainte de Cupa Mondială; Schillaci fusese convocat de selecționerul Azeglio Vicini datorită formelor bune arătate la nivel de club. Cu toate acestea, a intrat în competiție cu o poftă de gol extraordinară și a captat rapid atenția întregii lumi fotbalistice.

Performanța lui Schillaci la Cupa Mondială a fost crucială pentru „Squadra Azzurra”, care, sub conducerea selecționerului Vicini, a ajuns până în semifinalele turneului. Deși Italia a încheiat competiția pe locul al treilea, evoluția lui Toto Schillaci a rămas gravată în istoria fotbalului mondial. Golurile sale, pline de determinare și măiestrie, au încântat milioane de suporteri și au făcut din el un simbol al speranței și pasiunii pentru sportul rege.

Lupta cu boala: un diagnostic devastator

Din păcate, viața lui Schillaci a luat o turnură tragică în 2022, când a fost diagnosticat cu cancer la colon. A urmat o perioadă extrem de dificilă pentru fostul atacant, care a trebuit să treacă prin mai multe intervenții chirurgicale. Deși a luptat cu curaj, boala s-a dovedit a fi nemiloasă.

Cancerul de colon este unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer, iar diagnosticul său reprezintă, de obicei, un adevărat șoc pentru pacienți și familiile lor. În cazul lui Schillaci, boala a fost descoperită într-un stadiu avansat, ceea ce a redus considerabil șansele de supraviețuire. Cu toate acestea, fostul atacant a abordat această luptă cu aceeași determinare și energie pe care le-a arătat pe terenul de fotbal.

Operat de două ori în încercarea de a elimina tumorile, Schillaci a sperat până în ultima clipă la o revenire. Cu toate acestea, boala a continuat să progreseze, iar în cele din urmă, legendarul atacant a fost nevoit să se retragă din această luptă. Moartea sa a adus o mare tristețe în rândul suporterilor, prietenilor și familiei, dar și în comunitatea fotbalistică internațională, care l-a admirat și respectat.

Un fotbalist atipic: de la anonimat la celebritate

Înainte de Cupa Mondială din 1990, Salvatore Schillaci nu era un nume foarte cunoscut în fotbalul internațional. Născut în Palermo, Sicilia, Schillaci a început să joace fotbal în ligile inferioare italiene, la echipe precum Messina. Transferul la Juventus Torino în 1989 a reprezentat un salt uriaș în cariera sa, dar nimeni nu anticipa că acest atacant va avea un impact atât de puternic la turneul mondial.

La Cupa Mondială din Italia, el a strălucit din primul meci, marcând împotriva Austriei și continuând să înscrie în meciurile următoare. Fără să aibă o tehnică ieșită din comun, Schillaci impresiona prin viteză, simț al porții și determinare. Golurile sale au fost decisive pentru parcursul Italiei, care a ajuns până în semifinalele turneului, fiind eliminată dramatic de Argentina lui Diego Maradona, după un meci terminat la loviturile de departajare.

Schillaci a rămas în istorie nu doar pentru cele șase goluri marcate, ci și pentru pasiunea și energia pe care le-a arătat pe teren. Trăirea sa intensă, bucuria și lacrimile de la fiecare gol înscris au făcut din el un simbol al fotbalului italian și mondial.

Moștenirea lăsată de Schillaci

După Cupa Mondială din 1990, cariera lui Schillaci a luat o altă traiectorie. A continuat să joace la cluburi precum Juventus și Inter Milano, dar nu a mai reușit să atingă nivelul de la turneul mondial. Deși a rămas în memoria suporterilor ca „eroul din 1990”, Schillaci nu a mai avut aceeași strălucire în anii ce au urmat.

Cu toate acestea, impactul său asupra fotbalului italian și mondial rămâne de netăgăduit. Pentru milioane de italieni, Schillaci este simbolul unei generații, al unei perioade de mândrie națională și pasiune pentru fotbal. Golurile și performanța sa din 1990 au inspirat nenumărați tineri să îmbrățișeze acest sport și să viseze la performanță.

De-a lungul anilor, Schillaci a rămas implicat în fotbal, inclusiv în proiecte legate de tineret și de promovarea sportului. În ciuda dificultăților și provocărilor cu care s-a confruntat, a rămas un exemplu de profesionalism, determinare și dedicare.

Vestea care a zguduit lumea fotbalului

Decesul lui Salvatore Schillaci a venit ca un șoc pentru lumea fotbalului. Întreaga comunitate sportivă, atât din Italia, cât și la nivel internațional, și-a exprimat regretul și și-a amintit de momentele magice oferite de acest atacant. Cluburi, foști colegi, antrenori și suporteri din întreaga lume au transmis mesaje de condoleanțe și au evocat amintiri legate de cariera și personalitatea lui Schillaci.

Jurnaliștii sportivi și experții fotbalistici au rememorat performanța sa la Cupa Mondială din 1990, subliniind că Schillaci a fost mai mult decât un simplu jucător. El a întruchipat spiritul competiției, bucuria și suferința pe care le trăiește orice sportiv de performanță. Golurile și trăirile sale din acea vară fierbinte a anului 1990 rămân vii în memoria iubitorilor de fotbal, fiind o parte esențială a istoriei acestui sport.

Moartea sa la doar 59 de ani, în urma unei lupte crâncene cu cancerul, readuce în prim-plan realitatea dură a acestei boli, care nu ține cont de faima sau realizările unui om. Schillaci, cel care odinioară învingea apărarea adversarilor cu viteză și determinare, a fost în cele din urmă răpus de un inamic invizibil și nemilos.

Revenirea momentului la Pro TV. O cunoscută prezentatoare se întoarce la pupitrul știrilor

Veste excelentă pentru telespectatorii Pro TV: Monica Dascălu, una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de știri din România, se pregătește să revină pe micile ecrane.

După o pauză în care s-a dedicat vieții de familie, prezentatoarea este gata să se întoarcă la pupitrul știrilor și să-și reia rolul în cadrul echipei de dimineață a postului. În mod discret și în stilul ei caracteristic, Monica nu a făcut încă un anunț oficial, însă vestea reîntoarcerii sale a fost confirmată în mod indirect de o bună prietenă și colegă de trust.

Monica Dascălu se întoarce la pupitrul Știrilor Pro TV

Monica Dascălu revine la Pro TV după o pauză în care s-a concentrat asupra creșterii și educării copiilor ei. Anul trecut, la 45 de ani, Monica a devenit mamă pentru a doua oară, aducând pe lume o fetiță, într-un moment special și discret. Cu aproximativ trei ani în urmă, prezentatoarea a născut și primul ei copil, un băiețel.

Povestea ei de viață este una plină de încercări și transformări. Monica Dascălu a trecut printr-un divorț dificil de primul ei soț, Mihai Băjenaru, după 10 ani de căsnicie. În ciuda acestei perioade dificile, ea și-a găsit fericirea alături de actualul ei soț, Cristi Varbanciu, proprietarul unei companii de închirieri auto.

Cu cel de-al doilea soț, vedeta are acum doi copii, băiețelul Tudor și fetița Eva, iar viața lor de familie este una plină de momente frumoase. Monica a fost foarte rezervată în ceea ce privește viața personală, alegând să își țină familia departe de lumina reflectoarelor.

Însă, în ciuda discreției, este cunoscut faptul că ea a trecut prin dificultăți în încercarea de a rămâne însărcinată. În perioada când era căsătorită cu primul soț, în presă s-a scris că ar fi urmat mai multe tratamente pentru a-și împlini visul de a deveni mamă. Fericirea a venit odată cu mariajul cu Cristi Varbanciu, când Monica a reușit să devină mamă de două ori.

Pauza de la televiziune și dedicarea pentru familie

Înainte de a se retrage temporar de pe micile ecrane, Monica Dascălu era o prezență constantă în cadrul Știrilor Pro TV. Anul trecut, înainte de nașterea fetiței sale, a decis să ia o pauză de la televiziune pentru a-și dedica timpul celor doi copii. Ea a simțit că este momentul să fie alături de micuții ei și să nu rateze niciun moment important din creșterea lor. De altfel, chiar și botezul micuței Eva a fost organizat în secret, la fel ca multe evenimente din viața ei personală.

Botezul a avut loc în satul Delureni, județul Bistrița-Năsăud, locul copilăriei Monicăi Dascălu. La eveniment au fost prezente doar persoane foarte apropiate, în ton cu preferința prezentatoarei pentru momente private și intime. Pentru Monica, această perioadă petrecută alături de copii a fost esențială și plină de satisfacții, însă acum simte că este pregătită să revină la pasiunea ei pentru jurnalism.

Diana Enache dezvăluie revenirea Monicăi Dascălu

Deși Monica Dascălu nu a anunțat oficial data reîntoarcerii sale pe micile ecrane, vestea a fost „scăpată” de colega și prietena sa, Diana Enache. Recent, Diana a postat pe pagina sa de Instagram o fotografie alături de Monica, însoțită de mesajul: „În curând, pe aceeași scenă, în formulă completă.” Acest anunț a stârnit entuziasm în rândul fanilor, care au așteptat cu nerăbdare revenirea vedetei.

Monica Dascălu are o carieră de peste două decenii în televiziune, debutând la vârsta de 19 ani. La acea vreme, era studentă în anul doi la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din Târgu Mureș. Primul ei loc de muncă în televiziune a fost la stația locală Pro TV, unde a câștigat un concurs pentru postul de prezentatoare.

Ulterior, s-a mutat la București și a devenit parte din echipa Știrilor Pro TV, alături de nume sonore precum Elena Lasconi, Cristian Tabără și Ioana Moldoveanu. Pe lângă știri, Monica a prezentat și emisiunea „Weekend cu Monica Dascălu” la Pro TV Internațional, contribuind la diversificarea experienței sale în televiziune.

După ani de muncă și dedicare, Monica a devenit una dintre cele mai iubite prezentatoare de știri, remarcându-se prin profesionalism și naturalețe. Reîntoarcerea ei la pupitrul știrilor marchează o nouă etapă în cariera sa, aducând bucurie publicului care i-a simțit lipsa.

Monica Dascălu își pregătește acum revenirea la Pro TV, fiind pregătită să împartă din nou cu telespectatorii știrile de la pupitrul de dimineață. Fanii abia așteaptă să o revadă pe micul ecran, în formula completă alături de colegii ei.