A murit unul dintre cei mai mari actori ai românilor! Dumnezeu să îl odihnească

Marele actor Cornel Ciupercescu s-a stins din viață la vârtsa de 77 de ani. Tristul anunț a fost făcut de Teatrul Evreiesc de Stat prinr-un mesaj pe rețelele de socializare. Mesajele de regret nu au întârziat să apară.

A murit celebrul actor Cornel Ciupercescu

Teatrul Evreiesc de Stat anunță cu profundă durere trecerea în neființă a colegului și prietenului nostru, actorul Cornel Ciupercescu.

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale”, la clasa profesorului George Carabin (promoția 1970), Cornel Ciupercescu a avut numeroase roluri la Teatrul Municipal Ploiești – Rică Venturiano în O NOAPTE FURTUNOASĂ (de I.L. Caragiale, regia Marcel Anghelescu), Valère în AVARUL (de Molière, regia Harry Eliad), Malcolm în MACBETH (de William Shakespeare, regia Aureliu Manea), dar și la Teatrul de Stat Târgu Mureș – Boze în PĂDUREA ÎMPIETRITĂ (de Sherwood Anderson, regia Gh. Harag), Tase în UN INDIVID SUSPECT (de Sterea Popovici, regia Eugen Marcus).

Din anul 1990, a fost actor al Teatrului Evreiesc de Stat, timp de aproape trei decenii, în roluri precum Saladin, în NATHAN ÎNȚELEPTUL, de G. E. Lessing, regia Grigore Gonța, Gaston Schmaltz, în POVESTEA UNEI BĂNCI PARTICULARE, de Friedrich Dürrenmatt, regia Kincses Elemer, Golem, în GOLEM, de H. Leivik, regia Cătălina Buzoianu sau Ulrich von Hutten, în ELOGIUL NEBUNIEI, de Dumitru Solomon, regia Ion Cojar.

Cornel Ciupercescu a avut și o carieră cinematografică de excepție, în rolul lui Nicolae Bălcescu (Nicolae Bălcescu, în LA RĂSCRUCEA MARILOR FURTUNI, regia Mircea Moldovan) sau Frâncu Slătineanu, în CASTELUL DIN CARPAŢI, regia Stere Gulea.

Înmormântarea va avea loc marți, 6 decembrie, de la ora 11, la Cimitirul Bellu.

Se dezlănțuie prăpădul în România! A fost instituită stare de alertă în următoarele ore! Harta zonelor cu risc mare de inundații

Ciclonul Boris a făcut ravagii în Galați și Vaslui. Tocmai de aceea, ministrul de Interne a impus stare de alertă.

Inundațiile istorice provocate de ciclonul Boris au făcut prăpăd în România. Tocmai de aceea, în județele Vaslui și Galați a fost instituită stare de alertă. Din nefericire, bilanțul deceselor a ajuns la șapte, iar mii de oameni au privit neputincioși cum le este distrusă agoniseala de-o viață.

Se vor lua măsuri de urgență pentru reparații de locuințe, drumuri sau poduri. Autoritățile din Vaslui și Galați vor face o listă cu obiectivele ce trebuie realizate în următoarea perioadă.

De menționat este faptul că hidrologii au emis ieri o nouă avertizare de cod roșu de inundații pentru râuri. Aceasta este valabilă pentru județele Iași, Vaslui și Galați de luni seară, de la ora 18:00 și până marți, la ora 12:00.

Reprezentanții Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au precizat că sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).

Mai mult decât atât, în aceeași perioadă este în vigoare o altă avertizare hidrologică, de data aceasta, de cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad şi afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, Iaşi şi Galaţi), râul Bârlad – pe sectorul aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut- afluenţii aferenţi sectorului amonte cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut- afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele:

Iași, Vaslui și Galaţi), potrivit Observatornews.ro.

În urma bilanțului tragic din Galați și Vaslui, ministrul de Interne a decis să impună stare de alertă, iar în următoarea perioadă se vor lua măsuri pentru repararea celor mai grave situații provocate de ciclonul Boris. Vorbim aici de locuințe, poduri, drumuri sau alte obiecte de infrastructură.

Profeție Arsenie Boca: O să vă pască un mare cutremur!

Două măicuțe care l-au cunoscut personal pe părintele Arsenie Boca au povestit despre câteva dintre profețiile sale uluitoare.

”Ne-a mai spus ca o sa ne pasca un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri”, este una dintre profeții, potrivit spuselor măicuțelor.

”Un cumnat, Ovidiu, a fost inchis, pe vremea lui Ceausescu, pentru trecerea frauduloasa a granitei. Am fost cu sora mea, Nela, la Parintele Arsenie ca sa-i spunem.

Parintele ne-a zis: „Sa-i para bine ca n-a fost puscat“. Apoi s-a intors catre lume si a zis: „Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor intoarce. Va veni vremea cand ar dori sa se intoarca si n-or mai putea, caci Romania va fi inconjurata de flacari”. Parintele nu prea era de acord sa-ti parasesti tara.

Inainte de revolutia din 1989 Parintele ne-a spus ca miroase a praf de pusca si asa a fost. Ne-a mai spus ca o sa ne pasca un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri.

Parintele Arsenie a fost si ramane in inimile noastre ca un sfant. Acum mergem la mormantul Parintelui Arsenie si ne rugam acolo si de cate ori il chemam in rugaciune, el ne ajuta si ne ocroteste.

(Viorica Farcas, 48 ani, Voila)

* Zicea Parintele Arsenie, parca pentru toti romanii: „Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Vor lua totul!”

Doi băieți gemeni în vârstă de doar 15 ani, din Târgu Jiu, au plecat la școală și au dispărut în mod misterios. Părinții îi caută disperați

După ce nu au mai reușit să le dea de urmă în niciun fel gemenilor dispăruți, părinții lor au alertat imediat autoritățile. Poliția a fost sesizată de mama gemenilor, o femeie de 34 de ani, care a raportat lipsa copiilor în jurul orei 14:00, pe data de 16 septembrie.

Ce semnalmente au gemenii dispăruți în Târgu Jiu

Marian și Gheorghe sunt elevi la un liceu din Târgu Jiu, iar primele investigații arată că plecarea lor de acasă a fost voluntară

Cu toate acestea, faptul că nu sunt cunoscuți pentru astfel de plecări repetate de la domiciliu a făcut situația și mai alarmantă pentru familie și autorități.

Pentru a facilita găsirea gemenilor, Poliția a oferit detalii despre înfățișarea lor la momentul dispariției. Marian Tăbuși, unul dintre frați, are 1,73 m înălțime, cântărește aproximativ 59 kg, are tenul deschis, fața rotundă, ochii căprui și părul șaten. La momentul plecării, purta un hanorac alb, blugi negri și adidași albi.

Gheorghe Tăbuși, celălalt frate, are o înălțime de 1,71 m, aceeași greutate ca fratele său, 59 kg, și un ten deschis cu fața rotundă, împodobită de câteva alunițe. Gheorghe era îmbrăcat într-un hanorac negru, blugi negri și adidași gri când a fost văzut ultima dată.

Părinții și cunoscuții îi caută disperați pe Marian și Gheorghe

În cazul dispariției gemenilor, comunitatea din Târgu Jiu s-a mobilizat într-un efort colectiv. În doar câteva ore, numeroși localnici au distribuit informațiile despre cei doi băieți în mediul online, în încercarea de a atrage atenția și a facilita găsirea lor.

„Rog toți cunoscuții să distribuie, iar dacă i-a vazut cineva, să mă anunțe! Băieții sunt colegii de școala ai fiului meu!”, a scris o femeie pe contul ei de pe o rețea socială.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele dispariției, iar familia gemenilor speră ca aceștia să fie găsiți cât mai curând.

Cei care dețin informații ce ar putea ajuta la găsirea celor doi minori sunt rugați să contacteze de urgență numărul 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție.

Ea e tanti Luţa, eroina din comuna Pechea care şi-a salvat 20 de vecini de la înec. Femeia de 69 de ani i-a adăpostit pe toți în podul casei sale

Gestul incredibil făcut de tanti Luța pentru 20 de vecini pe care i-a salvat de la înec. Puhoaiele devastatoare au creat un real pericol pentru localnicii din Galaţi.

Vecini salvați de la înec de tanti Luța

Tanti Luța i-a urcat în podul casei pe vecinii ei și i-a salvat de la moarte. Un alt bărbat și-a luat barca și a scos din ape un cioban care se urcase pe un acoperiș, scrie Observator. Din nefericire, digurile speciale de salvare mai au de aşteptat, deoarece multe proiecte care le-ar putea salva viața au rămas în sertare.

Oamenii din Pechea au crezut că nu vor mai supraviețui, dar au avut un înger păzitor, pe tanti Luța. Femeia de 69 de ani și-a chemat vecinii să stea în podul casei sale.

„Oamenii strigau în disperare că nu mai pot să trăiască şi să vină cineva să îi ajute. Şi i-am tras, că nu am avut încotro. 20 de persoane ne-am urcat aici în pod şi am supravieţuit. 20 de oameni, femei, copii, cu toţi ne-am urcat. Fără scară, scara era afară, în apă. Ne-am suit pe dulapul ăsta, sus”, a povestit tanti Luţa.

Cum au supraviețuit cei 20 de oameni

Printre cei 20 de oameni salvați au fost și copii și chiar vârstnici de 80 de ani. Ei au așteptat toți timp de 15 ore până când apele s-au mai retras, iar mai apoi au coborât.

„28 de persoane care au scăpat cu viaţă. Dacă nu eram eu şi nu veneau la mine, nu reuşeau să ajungă la şosea, se înecau. Mă bucur din toată inima că am reuşit să fac o faptă bună, să scap atâtea vieţi”, a mai spus tanti Luţa.

Tanti Luța nu a fost singura care a salvat oameni, un bărbat și-a luat barca și a ajutat oameni să nu se înece chiar de pe Drumul Naţional 25, care a devenit un lac uriaș.

Chiar și un căţel şi-a salvat stăpânul

Un căţel și-a salvat stăpânul trezindul din somn pentru că îşi scosese aparatul auditiv pe timpul nopții și bietul om nu a auzit viitura.

„Am chemat căţelul în casă să doarmă cu mine, să nu se întâmple ceva, să nu se sperie de ploaie. Când a venit apa, s-a urcat pe pat. A venit căţelul în capul meu şi m-am trezit. E salvatorul meu! Îl iubesc foarte mult. El este îngerul meu păzitor”, a povestit Ionuţ Florea.

Inundațiile au ucis 7 oameni şi au afectat alţi 20 de mii. Mai mult decât atât, zeci de animale au murit și zac pe străzi. Autorităţile au ajuns să pună clor în fântâni, iar încă 1.000 de pompieri din mai multe judeţe intervin în zonă și scot nămolul din case şi şcoli.

Pagubele inundațiilor sunt uriașe și sunt 6.000 de locuinţe distruse. Ajutoarele sosesc zilnic, iar încă 60 de tone au sosit mați, 17 septembrie în localităţile afecate.

Cum pasează vina autoritățile

Dacă barajul Suhurului ar fi fost gata, acesta ar fi putut proteja zona. Construcția acestuia a început în 1975, dar a fost lăsată baltă în 1989. Apoi a venit Revoluţia și proiectul a rămas uitat în sertare.

„Este vorba de o amenajare hidrotehnică făcută de ANIF, o acumulare foarte mare, 200 de metri cubi, exact cât am fi avut nevoie pentru a proteja cel putin Slobozia Conachi, Pechea şi alte localităţi. Trebuie regândit în totalitate acel proiect”, spune Mircea Fechet, ministrul Mediului.

De partea cealaltă, primarul din Pechea, spune că și-a făcut treaba. Codul galben de inundații continuă pe râurile din Moldova.

„S-a decomaltat în repetate rânduri pârâul Suhurlui, dar se vede că nu a fost suficient. Din punctul meu de vedere, până nu se fac diguri de acumulare începând de la Bârlad şi până la comuna noastră, nu rezolvăm problema. Nu se poate face decât în colaborare decât cu cei de la Apele Române. Proiectul acesta trebuie să fie mult mai amplu”, spune primarul din Pechea.