Șeful Forțelor Aeriene ucrainene a anunțat un alt atac al dronelor rusești. „Au trecut frontiera de stat” în România, informează acesta. MApN anunță că resturile dronelor au fost identificate
Forțele ucrainene au anunțat joi că 25 din cele 38 de drone rusești au fost distruse cu ajutorul sistemului de apărare aeriană. Locuitorii din Tulcea au fost anunțați cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. MApN anunță că bucăți de dronă au fost găsite pe teritoriul României.
UPDATE. MApN anunță că resturi din dronele rusești au fost identificate pe teritoriul României
Ministerul Apărării Naționale confirmă faptul că în zona apropiată localității Plauru au fost identificate resturi de dronă de proveniență rusească.
“Până la acest moment, la prima dintre cele trei locaţii identificate ca posibile zone de incidenţă, din proximitatea localităţii Plauru, jud. Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2. Cercetările vor continua şi astăzi, pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locaţiile identificate drept posibile zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, a transmis MApN.
De asemenea, ministrul Afacerilor Externe (MAE), Luminița Odobescu, consideră că aceste acțiuni ale Rusiei sunt „iresponsabile”.
“Rusia a comis alte atacuri atroce împotriva infrastructurii civile ucrainene. Resturi au fost găsite pe teritoriul României. I-am informat pe aliaţi şi ne coordonăm cu ei pe această temă. România condamnă cu fermitate aceste acţiuni iresponsabile”, a transmis aceasta pe platforma X.
Alte trei drone „au fost pierdute”
Șeful forțelor aeriene din Ucraina, generalul Mîkola Oleșciuk, a anunțat joi faptul că în urma unui atac de pe timpul nopții al Rusiei împotriva Ucrainei, trei drone rusești au trecut granița în România.
De asemenea, acesta adaugă faptul că au reușit să distrugă 25 din cele 38 de drone rusești lansate peste noapte. Alte trei „au fost pierdute” după ce au trecut frontiera de stat cu România, informează Reuters.
“Noaptea trecută, inamicul a folosit 38 de drone de atac Shahed-131/136, atacând infrastructura ucraineană în mai multe zone, inclusiv sudul regiunii Odesa şi centrul Ucrainei”, a declarat Mîkola Oleşciuk, comandantul forţelor aeriene din Ucraina.
Autoritățile române au emis un mesaj Ro-Alert pentru locuitorii din nord al județului Tulcea. Aceștia au atenționat cetățenii cu privire la posibilitatea căderii unor bucăți de dronă.
“În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01,20, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj de tip RO-ALERT pentru zona de nord a judeţului Tulcea, prin care informa populaţia despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe teritoriul din apropierea graniţei cu Ucraina. Menţionăm încă o dată că rolul mesajului este unul de informare şi prevenire a populaţiei din zona în care acesta este transmis şi trebuie tratat ca atare!
Rugăm cetăţenii să nu intre în panică, să urmeze indicaţiile şi sfaturile din mesajul RO-ALERT, iar dacă nu se simt în siguranţă ori au nevoie de ajutor şi sprijin să apeleze pentru ajutor numărul unic de urgenţă 112”, informează, joi, ISU Tulcea.
În acest caz, nu au fost înregistrate apeluri de urgență la 112.
Autoritățile au făcut o astfel de atenționare și cu o noapte înainte, noaptea de marți spre miercuri, după ce au fost observate mai multe drone care se apropiau de graniță. Atunci au fost înregistrate zece apeluri la 112 din cauza sunetului produs de explozii.
Teritoriul României se află la doar câteva sute de metri de portul ucrainean Izmail, din regiunea Odesa. Guvernatorul Odesei, Oleh Kiper, a declarat că au fost rănite două persoane din cauza resturilor de dronă ce au căzut pe o casă din districtul Izmail, informează publicația citată.