Este prăpăd în România. Închideți geamurile! Avertismentul autorităților

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat pentru ziua de miercuri, 10 iulie, un Cod portocaliu de caniculă valabilă în sudul țării.

În restul regiunilor, se află în vigoare un Cod galben.

Județele sub Cod portocaliu de caniculă

Potrivit ANM, miercuri, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Ilfov, precum și în municipiul București valul de căldură va persista și va fi caniculă.

Temperaturile maxime vor fi de 37-39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce înseamnă că vom avea o noapte tropicală.

În restul țării este în vigoare o avertizare Cod galben. Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi de 33-37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii susțin că valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.

Potrivit ANM, miercuri, în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37-39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală). În restul ţării este în vigoare o avertizare Cod galben. Valul de căldură va continua să se extindă şi să se intensifice în toate regiunile.

Temperaturile maxime vor fi de 33-37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.

”Valul de căldură va continua să se extindă şi să se intensifice în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, conform ANM.

Judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti se vor afla sub avertizare cod portocaliu.

”În judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală)”, este mesajul meteorologilor.

Ce să faci dacă te întâlnești cu ursul pe munte și ce trebuie să ai la tine pentru a te proteja de el

În ultima perioadă, au avut loc incidente tragice în care urșii au ieșit din habitatul lor natural și s-au apropiat de oameni sau chiar i-au atacat. De aceea, este important să cunoaștem câteva reguli simple care trebuie respectate.

PlayUnmute
Fullscreen
Iată ce trebuie să faci și să nu faci în pădure pentru a evita un conflict cu ursul:

Asigură-te că zona în care te deplasezi nu este populată de urși. Indiferent dacă mergi într-o drumeție simplă, să culegi ciuperci sau fructe de pădure, verifică dacă zona în care te afli este cunoscută pentru atacurile urșilor sau prezența lor. Este o regulă de bază să iei această măsură de precauție.

Nu pleca niciodată singur. Mergi într-un grup de patru sau mai mulți oameni și rămâneți împreună. Grupurile de această dimensiune sunt mai puțin susceptibile de a fi atacate, iar în caz de tragedie, unul dintre membrii grupului poate cere ajutor.

Fă zgomot. Chiar dacă este vorba despre un animal feroce, ursul este la rândul său speriat de zgomot sau sunete necunoscute. Așadar, atunci când pleci însoțit de mai mulți oameni, asigură-te că vorbiți tare între voi sau chiar cântați. Poți purta și un clopoțel anti-urs, numit BellBear, agățat de rucsac, care va suna de fiecare dată când te miști. Clopoțelul este echipat cu un magnet care oprește sunetul atunci când nu este folosit. Atenție, însă! Nu se recomandă să fluieri, să folosești un fluier sau să țipi, deoarece aceste zgomote pot părea ca un animal în durere, ceea ce poate atrage un urs, conform agrointel.ro.

Evită să pleci în pădure în condiții de ceață sau ploaie. Verifică prognoza meteo înainte de a pleca și nu te aventura sub nicio formă dacă se anunță ploi sau ceață. Aceste două fenomene cresc riscul unei întâlniri cu un urs, deoarece animalele se simt în siguranță în astfel de condiții și ies în căutarea hranei.

Evită să te aventurezi în zone cu vizibilitate redusă din cauza copacilor sau vegetației. Mergi doar pe poteci mari și în zone cu o bună vizibilitate, altfel te poți trezi față în față cu un urs.

Nu vă panicați! Deși este greu să nu îți pierzi cumpătul când ești față în față cu un animal periculos, încercați pe cât posibil să nu vă panicați. Și în niciun caz nu fugiți pentru că veți transforma în victimă cu siguranţă şi este garantat că nu puteți să fugiți mai repede decât el.

Purtați întotdeauna la gât un fluier funcțional și care poate scoate mult zgomot. În magazinele de specialitate se găsesc chiar fluiere ”anti-urs„ care fac un zgomot mult mai puternic decât cele obișnuite. Deși nu este recomandat să îi folosiți ”preventiv” fluierul poate fi de ajutor dacă vă treziți față în față cu ursul. Acesta este foarte sensibil la zgomot iar faptul că vă este foarte la îndemână vă poate ajuta să reacționați prompt. Fluierați cât puteți de tare şi adoptați o poziţie ameninţătoare, fluturând mâinile şi privindu-l în ochi. De cele mai multe ori fug, dar, înainte de toate astea, aveți grijă că el are pe unde scăpa. În plus, fluierul vă poate ajuta și să vă semnalați prezența dacă sunteți rănit iar echipe de salvatori vă caută.

Întâlnirea față în față necesită multă stăpânire de sine astfel că dacă în situaţia de mai sus, nu aveți fluier, faceți zgomot cu ce puteți, ţipați, bateți din palme. După aceea trebuie să vă retrageți încet, cu ochii la el. Dați drumul rucsacului dacă totuşi vine spre tine, aruncă-l în opusul direcţiei pe care tu o vei lua pentru că cel mai probabil este interesat de mâncare, nu de tine.

Nu purtați în rucsac alimente care miros puternic sau sunt superficial ambalate. Ursul clar în primul rând vine după hrană, așa că împachetați cât mai bine hrana pe care o cărați astfel încât să nu miroasă prea tare. Nu mâncați în locurile împădurite şi care ştiți că sunt frecventate de urşi, s-ar putea să aveți musafiri nepoftiţi la masă.

Ursoaicele mame sunt cele mai agresive. Ca orice mamă, ursoaica își apără puii și sunt mult mai periculoase decât masculii. Dacă ați fost atenţionaţi de existenţa ei în traseul vostru, urmați sfatul şi evitaţi traseul. Este valabil şi în cazul urşilor turbaţi.

Urcați în copac. Deși pare o metodă văzută mai mult ”în filme” în cazuri extreme vă poate salva viața. Ochiți un copac care să vă permită cățărarea și după ce vă asigurați că sunteți în siguranță sunați după ajutor. Deși ursul este un bun cățărător nu va fi interesat să se urce în copac dacă nu este provocat sau dacă bagajul pe care îl purtați nu miroase puternic a mâncare.

Nu vă riscați niciodată viața într-o luptă cu ursul. Chiar dacă vă atacă animalele sau pur si simplu le ”fură”, nu încercați niciodată să le recuperați sau să le salvați pentru că o luptă cu ursul e clar inegală. Dacă atacul este în desfășurare sunați de urgență salvatorii și așteptați într-un loc care este sigur. Și prezența câinilor este de ajutor dar nici pentru ei lupta nu este întotdeauna ”dreaptă”.

Calmul și mișcările lente vă pot salva viața. Ursul nu trebuie provocat în niciun caz! Miscările line, și statul cu trupul cât mai aproape de sol sunt semne clare pentru urs ca nu ești o provocare și, prin urmare, ar trebui să te lase în pace. Nu fugiți în niciun caz! Când vă îndepărtăți de urs, nu vă întoarceți cu spatele.

Iar daca sunteți cu grupul, aveți grijă ca toți să vă păstrați calmul și să vă îndepărtați de urs făcând aceleași mișcări, într-un ritm foarte încet, păstrând oarecum impresia unui singur corp. Daca vă mișcați haotic și faceți zgomote iritante, ursul se va simți amenințat și, cu siguranță, va ataca.

Ce obiecte să ai la tine ca să te aperi

Pentru a te apăra de urși, există câteva obiecte pe care ar trebui să le ai mereu la tine atunci când te afli în zone în care există riscul de a întâlni aceste animale:

Spray cu piper: Este unul dintre cele mai eficiente instrumente de autoapărare împotriva urșilor. Spray-ul cu piper emite un jet puternic de substanță iritantă care poate descuraja un urs agresiv. Asigură-te că ai un spray cu piper de calitate și că știi cum să-l utilizezi corect.

Fluier: Un fluier puternic poate fi folosit pentru a atrage atenția altor persoane în caz de urgență sau pentru a speria un urs. Sunetele puternice pot deranja și dezorienta animalul, oferindu-ți timp să te retragi în siguranță.

Bețe de trekking sau baston de hiking: Aceste obiecte pot fi folosite pentru a face zgomot și a te face mai mare în fața unui urs. Lovirea bastonului de sol sau a copacului poate speria animalul și poate îndepărta un atac potențial.

Sirena de buzunar: O sirenă portabilă poate fi un instrument util pentru a atrage atenția altor persoane în caz de pericol. Sunetele puternice pot ajuta la alungarea unui urs și pot aduce ajutor în situații de urgență.

O lanternă puternică: O lanternă cu lumină puternică poate fi folosită pentru a speria un urs și pentru a-i distruge vederea temporar. În plus, o lanternă poate fi utilă în cazul în care întâlnirea cu un urs are loc în timpul nopții.

Filmul tragediei de la Jepii Mici, unde o tânără a fost ucisă de urs

O tânără de 19 ani a fost atacată și ucisă de urs, pe valea care urcă din Bușteni, la cabana Caraiman. Ursul a târât-o din potecă și a aruncat-o pe firul văii Jepii Mici. Trupul fetei a fost găsit de salvamontiști, care au coborât la ea în rapel și au găsit-o fără suflare.

Tânăra din București era în excursie cu iubitul ei, când a fost atacată. Atât ea, cât și băiatul care o însoțea au apucat să sune la 112.

Mobilizați de urgență, salvamontiștii l-au găsit repede pe băiatul scapăt nevătămat. Fata, în schimb, zăcea nemișcată la mai bine de 100 de metri sub potecă. Aproape de ea era și ursul. Mobilizat și el la fața locului, paznicul fondului de vânătoare a împuscat ursul permițându-le astfel salvamontiștilor să recupereze trupul tinerei.

Tragedia este anchetată de procurori, iar audiat a fost și prietenul victimei. El a povestit că urcau spre cascada Spumoasa de pe valea Jepii Mici când, pe potecă a apărut ursul.

Prietenul victimei: „Inițial am vrut altceva dar ea a zis să facem traseul ăsta, am zis că urcăm pâna la cascadă, să avem o după amiază minunată. A fost neașteptat, am încercat să sperii ursul dar nenorocirea s-a întâmplat, preferam să fiu eu”.

El a reușit să se salveze și era în stare de șoc atunci când salvamontiștii și jandarmii au ajuns acolo. Însfăcată de urs, fata de 19 ani ieșise din raza lui vizuală și nu mai răspundea la telefon. În cele din a fost observată la 100 de metri sub potecă.

Întâmplarea este șocantă, dar era o chestiune de timp până la o asemenea tragedie.

Doi morți la Constanța, după ce un autocamion și o mașină au intrat în coliziune. Imagini cumplite

Un accident rutier grav petrecut în județul Constanța s-a soldat cu doi morți și doi răniți. O mașină a fost spulberată de un autocamion.

Un accident rutier grav care s-a produs marți, 9 iulie, în județul Constanța s-a soldat cu doi morți și alte două persoane rănite. O mașină și un autocamion au intrat în coliziune.

Accident cumplit în Constanța: doi morți după impactul unei mașini cu un autocamion

Au fost imagini cumplite surprinse marți la orele după-amiezii în județul Constanța. Două autovehicule, un autocamion și o mașină, au intrat în coliziune pe raza localității Mircea Vodă.

La fața locului au fost mobilizate importante forțe ISU. Au ajuns în zonă Detașamentul Medgidia, cu descarcerarea, SMURD B2, Autospeciala pentru Victimele Multiple, elicopterul SMURD si un echipaj SAJ.

În urma impactului dintre cele două mijloace de transport, patru persoane au rămas încarcerate. Din păcate, un bărbat a murit pe loc, iar o femeie a decedat la spital. Alte două persoane primesc îngrijiri, una dintre ele în stare gravă.

Din datele venite de la presa locală, aflăm că o altă femeie este în comă, iar șoferul autocamionului, fără răni grave, este evaluat. Bărbatul care și-a pierdut viața în accident avea 56 de ani și era din Cernavodă.

Un alt bărbat aflat în autoturismul implicat în accidentul din județul Constanța a suferit atac de panică și a fost transportat la Spitalul din Medgidia, notează Ziua de Constanța.

”Am fost solicitați să intervenim în satul Satu Nou, acolo unde a avut loc un accident rutier între un autocamion și un autoturism. La fața locului am intervenit cu o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor și o autospecială pentru transport victime multiple.

De asemenea, în sprijin am avut trei ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța. Colegii au constatat că era vorba despre patru victime încarcerate, dintre care trei inconștiente”, a precizat purtătoarea de cuvânt a ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.

Tragedie și în Timișoara. Bărbat accidentat mortal pe trecerea de pietoni

Un accident grav, cu urmări tragice, a avut loc și în vestul țării. În Timișoara, o femeie în vârstă de 47 de ani, a accidentat un pieton (bărbat, 63 ani), care era angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.

Din păcate, vârstnicul a decedat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, anunță Centrul Infotrafic.

Cinci zodii termină vara în forță. Se anunță schimbări uriașe, acești nativi au parte doar de belșug și opulență

Ele sunt cele cinci zodii care termină vara în forță. Schimbări uriașe, belșug și opulență pentru aceste semne zodiacale.

Cele cinci zodii care vor termina vara în forță. Astrele anunță schimbări uriașe pentru ele. Toate dorințele li se vor îndeplini și se vor bucura de câștiguri mari.

Cinci zodii termină vara în forță. Schimbări uriașe și vești bune pentru ele

Berbec

Berbecii vor avea parte de multe reușite până la finalul verii. Apar oportunități neașteptate pentru ei și vor putea face progrese uriașe în plan profesional.

Fac o schimbare pe care și-o doresc de foarte mult timp. Au multe planuri și nu renunță la ele. Își asumă riscuri și ajung, în cele din urmă, exact acolo unde își doresc.

Rac

Racii își vor îndeplini anumite dorințe mai vechi. Vor avea ocazia să se bucure de călătorii foarte plăcute și vor descoperi locuri noi, dar și oameni interesanți.

Pun în aplicare niște idei pe care le au de mai mult timp și care le aduc numeroase câștiguri. Au multe motive de bucurie și nimic nu îi poate opri din a-și realiza obiectivele.

Fecioară

S-ar putea ca această vară să vină cu numeroase surprize pentru Fecioare, pentru care apar mai multe oportunități de a avansa în carieră. Vor putea face schimbările pe care și le doresc de mult timp.

Lucrează intens la niște proiecte care le-ar putea aduce câștiguri mari. Întâlnesc 0ameni care au aceleași obiective ca ale lor și lucrează împreună. Acest lucru se va reflecta, cu siguranță, în veniturile lor.

Scorpion

Scorpionii se numără, de asemenea, printre nativii care vor avea parte numai de lucruri bune în această vară. Primesc oferte neașteptate, la care doar visau, și au șansa să-și schimbe viața în mod semnificativ.

Au parte de susținere din partea persoanelor apropiate și nu renunță la planurile lor. Au ambiție și sunt mult mai încrezători, astfel că vor reuși să realizeze multe lucruri.

Vărsător

Acești nativi vor obține tot ce își doresc și vor avea parte de schimbări pozitive în viața lor. Nimic nu stă în calea dorințelor pe care le au, mai ales în privința carierei.

Au multe idei de proiecte pe care să le înceapă pe cont propriu și sunt șanse mari ca acestea să le aducă câștigurile la care visează. Lucrurile vor merge foarte bine pentru Vărsători.

Ficat condimentat cu usturoi copt la cuptor cu cartofi

Dacă îți dorești o mâncare cu adevărat delicioasă și sățioasă, care se prepară rapid, această rețetă este alegerea perfectă. Nu doar că este gustoasă, dar cu siguranță îți vei impresiona și familia! Să vedem cum poți pregăti această mâncare minunată!

Ingrediente:

  • 50 dkg de ficat de pui
  • 60 dkg de cartofi
  • 3 căței de usturoi
  • Măghiran
  • Oregano
  • Boia de ardei
  • Sare, piper
  • Ulei

Preparare:

  1. Pregătirea cartofilor:
    • Curăță cartofii și taie-i în bucăți mai mari.
    • Fierbe cartofii în apă condimentată timp de 5 minute, apoi scurge-i.
  2. Pregătirea ficatului de pui:
    • Curăță ficatul de pui și fierbe-l timp de 5 minute, apoi scurge-l.
    • Amestecă cartofii și ficatul de pui, apoi pune-le într-o tavă unsă cu ulei.
  3. Prepararea sosului:
    • Într-un bol, amestecă 50 ml de ulei cu usturoiul zdrobit și condimentele (măghiran, oregano, boia de ardei, sare, piper).
    • Toarnă amestecul de ulei și condimente peste cartofi și ficat.
  4. Coacerea:
    • Coace-le în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de aproximativ 40 de minute, amestecând ocazional, pentru ca toate părțile să se coacă bine.

Această rețetă simplă și rapidă îți va oferi o mâncare delicioasă și satisfăcătoare, perfectă pentru a-ți bucura familia. Poftă bună!