Ministrul Finanțelor, Anunț De Ultimă Oră! Când Va Trece România La Moneda Euro

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că anul 2029 este o țintă viabilă pentru aderarea României la moneda euro, subliniind importanța convergenței reale. Prima lună din 2022 aduce această veste optimistă, conturând scenariul adoptării euro ca fiind posibil până în 2029.

Cu toate acestea, ministrul recunoaște că drumul către adoptarea euro este lung și plin de provocări. România trebuie să îmbunătățească multe aspecte pentru a se alinia cerințelor necesare. Crizele pandemice și energetice, alături de inflația în creștere, reprezintă obstacole majore pe care țara noastră trebuie să le depășească prin măsuri eficiente și sustenabile.

Adrian Câciu a evidențiat că:

Deficitul de cont curent a devenit mai mare decât deficitul public.
Puseul inflaționist a scos România din zona de convergență nominală.
O discuție serioasă cu comitetul pentru aderarea la Zona Euro este necesară pentru a fixa un target transpartinic.
Ministrul a subliniat că, deși criteriile nominale de convergență pot fi îndeplinite pe termen mediu, elementul datoriei publice este într-o zonă fericită comparativ cu alte state europene. Convergența reală, care reflectă puterea de cumpărare și competitivitatea într-o piață unică europeană, este crucială pentru adoptarea monedei euro.

La finalul anului trecut, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale Române a menționat că toate țintele de aderare ale României la moneda euro au fost ratate, următorul termen fiind anul 2029. Criteriile pentru aderarea la zona euro includ stabilitatea prețurilor, soliditatea finanțelor publice, stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung.

În prezent, România nu îndeplinește niciunul dintre aceste criterii.

Anul-țintă a fost deja schimbat de trei ori, de la 2014 la 2019 și 2024. Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, a explicat că lipsa de voință politică a decidenților după aderarea la UE în 2007 a demonstrat că România nu a considerat trecerea la euro ca un proiect de țară, niciunul dintre rapoartele anterioare nefiind asumat de toți factorii politici.

Astfel, adoptarea monedei euro rămâne un obiectiv ambițios pentru România, necesită îndeplinirea unor criterii stricte și implicarea constantă a tuturor factorilor politici și economici.

Ceva bun pentru Gospodine – Ciocolată de casă gata în doar 10 minute

Noi nu mai cumpărăm ciocolată din magazine de când am aflat de această rețetă simplă. Ciocolata este un desert pe care mulți dintre noi îl adoră. Fie că suntem femei, bărbați sau copii, ciocolata ne aduce bună dispoziție, pentru că ne îmbunătățește starea de spirit și ne potolește pofta de dulce.

Îți prezentăm astăzi o rețetă pentru ciocolată de casă, cu o aromă incomparabil mai bună decât cea cumpărată din magazine. În plus, rețeta pe care ți-o prezentăm mai jos are avantajul de a se face din ingrediente simple. Și este foarte ușor de preparat!

Te invităm să citești mai jos pașii acestei rețete, iar apoi să o pregătești celor dragi. Cu siguranță vor fi încântați de rezultat – Un gust proaspăt, dulce și aromat… Pur și simplu delicios! Veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

270 g lapte praf
180 g zahăr
120 g unt
100 ml apă
50 g cacao
Alune, nuci sau stafide – opțional – după gust

Cum se prepară? Amestecați laptele praf cu cantitatea de cacao din rețetă până când se omogenizează. Puneți la fiert apa, în care adăugați zahărul pentru a obține un sirop; compoziția rezultată trebuie ținută pe foc aproximativ 6 minute de la momentul în care a început să fiarbă; vă veți da seama că a ajuns la consistența potrivită în momentul în care se va forma un sirop mai gros; acum este momentul potrivit să adăugați untul și să amestecați bine până când untul se va topi.

Turnați siropul cu unt peste amestecul de lapte praf și cacao. Tot acum puteți adăuga, după gust, alunele, nucile sau stafidele – aveți grijă însă ca alunele și nucile să fie suficient de bine mărunțite. Mixați bine compoziția până când se omogenizează. Puneți compoziția într-o tavă. Nivelați frumos deasupra. Pentru a se întări, puneți ciocolata de casa la rece pentru câteva ore. Să o savurați cu drag! Poftă bună!

Cum poți afla locația unui contact fără ca acesta să știe, folosind aplicația WhatsApp. Este mai simplu decât crezi!

peste două miliarde de utilizatori activi în întreaga lume. Printre acestea se numără și posibilitatea de a afla locația unui contact fără ca aceștia să știe.

Cu toate că această caracteristică poate părea invazivă, este important să cunoști că este posibilă și cum poate fi realizată. Iată cum poți face acest lucru cu un mod ingenios și discret!

Este mai simplu decât crezi

1. Pregătește-ți PC-ul

Este esențial să ai un mediu de lucru curat și organizat pentru a evita confuzia și pentru a facilita procesul de identificare a locației. Închide toate programele inutile pentru a minimiza dezordinea și a te concentra pe task-ul principal.

2. Accesează WhatsApp Web

În loc să utilizezi aplicația descărcabilă pe Windows 10, accesează pagina WhatsApp Web și las-o să ruleze în fundal. Acest lucru va asigura menținerea conexiunii fără întreruperi și va permite funcționarea corectă a procesului.

3. Inițiază un chat

Începe o conversație cu contactul a cărui locație dorești să o afli. Este important să deschizi o conversație doar cu acea persoană pentru a asigura acuratețea pașilor care urmează.

4. Deschide Command Prompt

Pe un PC cu Windows, apasă simultan tasta Windows și tasta „R” pentru a deschide funcția Run. Tastați „cmd” și apăsați Enter. Dacă folosești un Mac, va trebui să deschizi aplicația „Terminal”.

5. Localizează adresa IP

În linia de comandă, introdu „netstat -an” și apasă Enter. Această comandă va afișa toate adresele IP conectate la computerul tău. Cu alte aplicații închise, lista va fi mai scurtă, facilitând identificarea adresei IP a persoanei de contact.

6. Verifică locația adresei IP

Vizitează https://www.ipinfo.io/ și introdu adresa IP pe care ai găsit-o. Site-ul îți va arăta locația aproximativă a contactului tău, de obicei restrânsă la regiune și oraș.

Este important să luăm în considerare implicațiile etice ale acestor acțiuni. Utilizarea acestor tehnici pentru a afla locația cuiva fără consimțământul lor poate fi invazivă și încalcă drepturile la intimitate. Această metodă poate fi utilă pentru a verifica locația unui contact, dar este esențial să fie folosită cu responsabilitate și respect față de confidențialitatea celorlalți. Tehnologia ne oferă instrumente puternice, dar utilizarea lor trebuie să fie întotdeauna etică și judicioasă

Data alegerilor prezidențiale și parlamentare a fost stabilită. Când a decis Guvernul că vor avea loc următoarele scrutine

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidențiale și parlamentare. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că, în ședința de joi, Executivul a adoptat Hotărârea de Guvern care validează decizia coaliției privind calendarul următoarelor scrutinuri.

Data alegerilor prezidențiale și parlamentare a fost stabilită

După zile întregi de dezbateri, negocieri, dar și săgeți aruncate, coaliția PSD-PNL a decis în cele din urmă ca alegerile prezidențiale și parlamentare să se desfășoare astfel:

Primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc pe data de 24 noiembrie, urmând ca cel de-al doilea tur să se desfășoare pe data de 8 decembrie.

De asemenea, pentru alegerile parlamentare s-a decis ca românii să meargă la urne pe data de 1 decemrbei, chiar de Ziua Națională a României.

Astfel, conform HG-ului privind data alegerilor prezidențiale și parlamentare românii sunt chemați trei duminici consecutive la vot.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că atunci când s-a stabilit calendarul alegerilor, ”s-a ținut cont de toate opțiunile exprimate de partide și, de asemenea, de toate prevederile legale”.

Liberalul a subliniat că deși data alegerilor parlamentare a fost stabilită chiar de Ziua Națională a României,”partidele au spus că n-au niciun fel de problemă dacă avem alegeri pe 1 Decembrie. Pe 1 Decembrie este sărbătoarea noastră națională, de ce nu ar fi și o sărbătoare a democrației?

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că a încheiat împreună cu partenerii de guvernare un acord cu privire la data alegerilor prezidențiale și parlamentare ”care să respecte principiile discutate în cadrul consultărilor cu formaţiunile politice reprezentate în Parlament”. 

Decizia coaliției a fost aspru criticată de președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban. Fostul premier al României consideră că acest calendar electoral este o nouă tentativă de viciere gravă a rezultatelor alegerilor.

Mai mult, liderul Forța Dreptei a acuzat că toate consultările inițiate de premierul Marcel Ciolacu cu partidele din opoziţie au fost un simulacru,”o bătaie de joc faţă românii”.

Horoscop zilnic pentru vineri, 5 iulie 2024. Furie pentru nativul Leu

Horoscop zilnic pentru vineri, 5 iulie 2024. Astrologii au consultat astrele și au aflat care sunt previziunile complete.

Nativii își petrec o foarte mare din timp alături de persoanele dragi sau la locul de muncă. Cariera este prioritară, la fel și relațiile cu oamenii din jur. Semnele zodiacale sunt mai atente la emoții, semne și sfaturi.

Horoscop zilnic pentru vineri, 5 iulie 2024, de la nativ la nativ

Berbec

S-ar putea să fii afectat de o decizie luată de partenerul de viață, care din păcate, nu a ținut cont de părerea ta.

Taur

Încearcă să te abați de la rutina zilnică și să ieși din zona de confort. Încearcă să faci ceva nou, interesant, constant.

Gemeni

Amână problemele și hotărârile importante și focusează-te pe starea de bine, pe ceea ce simți în momentul de față.

Rac

Se anunță o zi în care te exprimi cu lejeritate și expui pe tavă nevoile pe care le ai. Cere ajutor dacă simți că nu mai poți.

Leu

Ești furios și ai senzația că nu ești ascultat de persoanele din preajma ta, mai ales de cei din familie, de rude.

Fecioară

Îți este foarte greu să îți gestionezi emoțiile negative și s-ar putea să clachezi, să spui lucruri în care nu crezi deloc.

Balanță

Universul aranjează piesele de puzzle în favoarea ta, în special în relația cu persoana iubită. Lucrurile merg ca pe roate.

Scorpion

Pot apărea cheltuieli pe ordinea de zi. Sunt multe tentații care îți fac cu ochiul și nu reziști în fața lor zilele astea.

Săgetător

Ai de purtat o conversație importantă cu o persoană apropiată, cu care ai foarte multe în comun. Puneți țara la cale.

Capricorn

Înveți și ești mai educat în privința domeniul financiar. Nu mai arunci banii pe fereastră și ești mai cumpătat.

Vărsător

Timp de calitate. Îți iei o zi liberă și te răsfeți la cumpărături sau într-un salon de înfrumusețare, unde faci schimbări radicale.

Pești

Ești cu bateriile epuizate și nu mai dai randament la serviciu. S-ar putea să faci unele greșeli care să te afecteze.