Calendar ortodox 4 iulie 2024. Este sărbătorit sfântul care nu a vorbit cu nimeni 7 ani

Pe data de 4 iulie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Ierarh Andrei Criteanul, o figură marcantă a creștinismului ortodox, cunoscut pentru profunda sa spiritualitate și contribuțiile la imnografia bisericească.

Sfântul Andrei Criteanul a revoluționat imnografia liturgică prin introducerea canonului, un nou format de imn bisericesc. Canonul cel Mare, citit în Postul Paștelui, este cel mai cunoscut dintre creațiile sale și reflectă adâncimea spirituală și teologică a sfântului.

Calendar ortodox 4 iulie 2024

Născut în anul 660 în Damasc, Sfântul Andrei Criteanul a fost un copil care nu a vorbit până la vârsta de șapte ani. Minunea s-a întâmplat într-o zi de duminică, atunci când a primit Sfânta Împărtășanie. La vârsta de 15 ani, a intrat în monahism la Mânăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, unde și-a dezvoltat o profundă înțelegere a scrierilor sfinte și o credință de neclintit.

Talentul său l-a făcut remarcat rapid, fiind chemat să slujească în administrația patriarhală de la Ierusalim, la Biserica Sfântului Mormânt. Ulterior, a fost numit secretar al patriarhului și trimis la Constantinopol pentru cel de-al șaselea Sinod Ecumenic. În curând, a fost numit arhidiacon al Catedralei Sfânta Sofia și apoi episcop al Gortinei din Creta.

În anul 740, în drum spre Constantinopol, Sfântul Andrei Criteanul s-a stins din viață în insula Mitilene, la locul numit Eresos, având vârsta de 80 de ani. Moștenirea sa rămâne vie în Biserica Ortodoxă, prin rugăciunile și imnurile pe care le-a compus și prin exemplul său de viață dedicată lui Dumnezeu.

Rugăciunea către Sfântul Andrei Criteanul

În ziua de 4 iulie, credincioșii se roagă Sfântului Andrei Criteanul pentru vindecare și ajutor spiritual. Canonul de rugăciune către acest sfânt este o mărturie a puterii sale de mijlocire și a credinței neclintite pe care a avut-o de-a lungul vieții sale.

„Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.

Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin”

S-a stins din viață marele actor Ion Riţiu. A părăsit scena la 74 de ani

A murit un mare actor al teatrului românesc. Ion Rițiu a plecat dintre noi la vârsta de 74 de ani, lăsând în urmă o carieră remarcabilă

Actorul Ion Rițiu, celebru pentru numeroasele roluri jucate în filmele regizate de Sergiu Nicolaescu, a decedat la vârsta de 74 de ani, a informat miercuri Teatrul Național Târgu Mureș.

A murit marele actor Ion Rițiu

Ion Rițiu (născut pe 4 decembrie 1950, la Târnăveni – decedat pe 2 iulie 2024, la Târgu Mureș) s-a alăturat Teatrului Național Târgu Mureș în 1975, imediat după ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, conform Agerpres.

„Ion Riţiu a fost un actor valoros, care a excelat atât pe scenă, cât şi în spatele camerelor de filmat, aducând onoare teatrului mureşean şi, pentru asta, va fi apreciat şi amintit etern. Odihnească-se în pace.

Transmitem condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au preţuit pe Ion Riţiu. Informaţii referitoare la slujba de înmormântare vor fi comunicate curând de familia Riţiu”, a postat Teatrul Naţional Târgu Mureş pe Facebook.

Pe marele ecran, Ion Rițiu a avut interpretări memorabile, inclusiv Puiu Faranga în “Ciuleandra” (regia Sergiu Nicolaescu, 1985), Rică Păsărin în “Duelul” (regia Sergiu Nicolaescu, 1981), Baiazid I în “Mircea” (regia Sergiu Nicolaescu, 1989), Căpitan de infanterie în “Noi, cei din linia întâi” (r. Sergiu Nicolaescu, 1986), Cavalerul cruciat Norbert în “Coroana de Foc” (r. Sergiu Nicolaescu, 1990) și Căpitanul Ionel Boeriu în “Punctul Zero” (r. Sergiu Nicolaescu, 1996).

Rolurile interpretate de Ion Rițiu

Teatrul Național Târgu Mureș a menționat că, pe scenă, Ion Rițiu s-a distins prin roluri ca Ion al Glanetașului în “Ion” (r. Dan Alecsandrescu, 1985), Contele Ștefan Illésházy în “Procesul Horia” (r. Dan Alecsandrescu, 1977), Rosencrantz în “Hamlet” (r. Nicolae Scarlat, 1983), Lucentio în “Îmblânzirea Scorpiei” (r. Mircea Cornișteanu, 1993).

De asemenea, el a jucat rolul lui Andrei în “Ne naștem o singură dată” (r. Dan Alecsandrescu, 1987), Octav Șoimu în “Ciuta” (r. Kincses Elemér, 1982), Cleonte în “Burghezul Gentilom” (r. Dan Alecsandrescu, 1987), Orlando în “Cum vă place” (r. Dan Alecsandrescu, 1979), Vlăduț în “Adolescenții” (r. Constantin Săsăreanu, 1979), Melpomete în “Balconul” (r. Nicolae Scarlat, 1976) și Damis în “Tartuffe” (r. Dan Micu, 1974).

În plus, Ion Rițiu a fost onorat recent cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Târgu Mureș, duminică trecută, în cadrul Zilelor Târgumureșene, alături de alte nouă personalități remarcabile.

Ion Rițiu nu a fost doar un actor de excepție, ci și un membru devotat al comunității teatrale și cinematografice din România, contribuind semnificativ la cultura națională prin talentul său remarcabil și prin dedicarea sa profesională.

Totodată, de-a lungul carierei sale, el a fost recunoscut pentru abilitățile sale extraordinare de actorie, fiind apreciat de critici și iubit de publicul său.

De ce ușa de la baie trebuie ținută închisă mereu? Explicația la care nimeni nu se aștepta

1. Blocarea Energiei Negative

Potrivit principiilor Feng Shui-ului, baia este locul unde energiile negative, inclusiv cele legate de sănătate și finanțe, pot fi atrase și stocate. Acest lucru se datorează utilizării frecvente a apei și a canalizării în baie, care sunt asociate cu scurgerea energiei. Prin urmare, ținerea ușii de la baie închisă ajută la blocarea acestei energii negative și la menținerea unui flux pozitiv de chi în restul casei.

2. Protejarea Bunăstării și Intimității

În cultura chineză, baia este considerată un spațiu intim și personal, iar păstrarea ușii închise este o formă de respect față de intimitatea membrilor familiei. De asemenea, menținerea ușii închise poate ajuta la protejarea bunăstării și a prosperității familiei, deoarece blochează energiile negative care ar putea afecta aceste aspecte ale vieții.

3. Conservarea Energiei Vitale

În Feng Shui, se consideră că energia vitală a unei persoane, cunoscută sub numele de „qi”, poate fi pierdută sau diminuată în timp ce se află în baie. Prin urmare, ținerea ușii de la baie închisă ajută la conservarea acestei energii vitale și la menținerea echilibrului și vitalității individului.

În concluzie, ținerea ușii de la baie închisă în mod constant poate părea un obicei minor, dar în Feng Shui, are semnificații profunde și importante pentru armonia și bunăstarea în casă. Prin respectarea acestui sfat simplu, putem contribui la crearea unei atmosfere pozitive și pline de energie în locuința noastră.

Veste CUTREMURĂTOARE în showbiz! Din păcate, A MURIT în urmă cu puțin timp

Amurit Robert Towne, scenaristul filmului „Chinatown’. Regretatul scenarist și regizor american s-a stins din viață în casa lui, încojurat de familie, potrivit unui comunicat apărut în presa străină. Acesta a trecut în neființă la vârstă de 89 de ani, lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au iubit.

Robert Towne a fost scenaristul hollywoodian al filmului cult „Chinatown’. Deseori, acesta a fost descris drept cel mai bun scenariu de cinema scris vreodată. Regretatul star american s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani, notează miercuri AFP.

Robert Towne a murit luni, „în pace, la domiciliul său, înconjurat de familia sa iubitoare’. Informația a fost confirmată de agenta sa, Carri McClure, într-un comunicat remis AFP.

A murit Robert Towne, scenaristul filmului Chinatown: „Înconjurat de familia sa iubitoare…”. Avea 89 de ani

Raiul pe pământ îl găsiți în România. Localitatea cu munte, apă, plaja și aer pur la fel ca în Alpii Elvețieni.

Un studiu realizat la inceputul acestui an a anuntat ca exista un loc in Romania in care cantitatea de ozon este comparabila cu cea din Alpii elvetieni. Locul este unic datorita aerului pur – Colibita, o localitate de pe Valea Bistritei, aflata la o altitudine de 900 de metri, intre Muntii Bargau si Muntii Calimani. Valoarea concentratiei maxime de ozon masurata aici este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie in Romania este de 72,6 micrograme/m3, informeaza presa română.

Colibita a fost unul dintre cele mai atractive locuri pentru turisti si de aceste sarbatori. Pe langa aerul curat pe care il pot respira turistii, localitatea mai ofera si locuri de plaja la malul apei lacului de acumulare cu acelasi nume.

In zona se pot face si excursii, drumetii montane, ciclism, caiac, alpinism sau pescuit de pastrav, clean sau caras. Zona are o reputatie turistica istorica. Intre 1923 si 1975, Colibita a fost o statiune balneoclimaterica, insa a fost desfiintata dupa ce s-a luat decizia sa se faca lacul de acumulare.

Autoritatile locale incearca sa transforme din Colibita intr-o statiune turistica. Deocamdata, poate fi declarata doar statiune turistica de interes local. Pentru a deveni statiune de interes national, trebuie sa existe un drum rutier modernizat si marcat cu semne de circulatie, transport in comun intre statiunea turistica si gara sau autogara, amenajarea si iluminarea locurilor de promenada, apa curenta si canalizare, precum si un numar de minim 500 de locuri de cazare in hoteluri si pensiuni.

In urma cu aproximativ 10 ani, in Colibita era in jur de 50 de case ale localnicilor. Acum sunt in jur de 400 de case de vacanta, pensiuni si vile. Pe malul lacului a fost construit si un complex turistic, unde o noapte de cazare costa 70 de lei (romanesti), in timp ce un bungalow de lux cu vedere la lac costa in jur de 450 de lei (romanesti).