Horoscop săptămâna până pe 15 septembrie 2024 cu Cristina Demetrescu

Veștile rele nu sunt chiar așa de rele, precum par la prima vedere. Sunt niște tensiuni între planete, Jupiter, Soare și Taur pe semne duble și se întâmplă evenimente. Se suprapun evenimente care pur și simplu te pun în situația în care nu știi încotro să o iei să le rezolvi pe toate. Și atunci astea creează foarte multă agitație și epuizare.

Un aspect minunat al săptămânii se formează între cei doi benefici, Jupiter și Venus, aflați pe semne de aer, care se vor întregi undeva în jurul datei de 15-16 septembrie și cu Luna care se află în zodia Vărsătorului, adică pe semne de aer. Este o piramidă foarte frumoasă între planete bune, pozitive, care după toată nebunia asta, ca să zic așa, poate să vină cu vești bune, cu rezoluții, poate debloca comunicarea, negocierile, contractele, oamenii pot călători, îi pot ajuta pe cei care dau examene, îi pot ajuta pe oameni să își cumpere mașini, să tranzacționeze obiecte de artă, se pot face chiar și profeții care să prevină dezastre.

Deci tot ce ține de partea de comunicare, atunci când vrei să te informezi bine și ai o informație prețioasă, care poate să-ți salveze chiar și viața, chiar și cei care vor să își lanseze anumite idei departe în lume, să iasă cu anumite idei. Sunt acțiuni pozitive atât la nivel individual, partenerial, de grup sau pur și simplu colectiv.

Berbec

Ești prins într-o negociere stresantă în familie. S-ar putea să fie nevoie să conciliezi două persoane.

Taur

Îmbini utilul cu plăcutul, există profituri în această săptămână. Îți poți valorifica potențialul și să-ți iei pasiunile în serios.

Gemeni

Ai multă energie, trebuie să te exprimi cu ajutorul ei. Lansezi o modă, un stil, o tendință în această săptămână.

Rac

Te vei liniști, pentru că e o perioadă foarte bună pentru calm și meditație. Îți recapeți forțele interioare, căci primești vești bune după o perioadă grea.

Leu

Pentru tine e în joc o miză foarte importantă. O săptămână importantă pentru discuții și negocieri, dar e important să fii atent la ceea ce spui.

Fecioară

Construiești pentru viitor, mai ales în plan profesional. Poți să fructifici o pasiune pe care o ai.

Balanță

Apare o situație legată de autoritate, iar dacă gândești constructiv poți obține lucruri bune. Există și aspecte negative.

Scorpion

O săptămână profitabilă, poți câștiga bani printr-o vânzare, o despăgubire sau un partaj. E important să iei decizii bune legate de această săptămână.

Săgetator

Pe plan social ești foarte bine, ai nevoie să vorbești și să petreci timp cu prietenii. E recomandat să ai o anumită formă de eleganță în felul în care comunici, mai ales în plan profesional.

Capricorn

Ai mult de câștigat în sfera profesională, găsind beneficii în sfera vocațională. Îmbini utilul cu plăcutul. E o săptămână bună pentru numele și imaginea ta.

Vărsător

O săptămână bună în planul iubirii, mai ales în ceea ce privește comunicarea. Poți simți că ai găsit pe cineva cu care ai putea vorbi toată viața.

Pești

O săptămână bună pentru imobilizare, poți vinde sau cumpăra o casă. E recomandat să faci ceva pentru a-ți găsi liniștea

Tragedie în Grecia: Un avion s-a prăbușit. Toți pasagerii au murit

Un avion Antonov An-12 s-a prăbușit sâmbătă seara lângă satul Paleochori, la aproximativ 40 de kilometri de Kavala, Grecia, iar toți cei opt oameni de la bord au murit. Avionul cargo plecase din Nis, Serbia, și se îndrepta spre Amman, Iordania.

În timpul zborului, pilotul a cerut să aterizeze de urgență din cauza unor probleme la motor.

Din păcate, avionul s-a prăbușit într-o zonă izolată și a explodat la scurt timp după impact. Localnicii au auzit exploziile, iar primele informații sugerează că avionul transporta arme și muniție pentru Ucraina.

Echipele de intervenție, inclusiv pompierii, au ajuns rapid la fața locului, dar au fost nevoite să se retragă temporar din cauza pericolului încărcăturii transportate. Doi salvatori au fost duși la spital cu probleme respiratorii, iar autoritățile au evacuat zona și au blocat accesul pentru a evita alte incidente.

Cauzele exacte ale prăbușirii sunt investigate pentru a se afla ce a dus la această tragedie.

Pentru a adăuga informații noi în completarea acestei știri, s-a aflat că avionul Antonov An-12 prăbușit în Grecia transporta 12,5 tone de muniție din Serbia către Bangladesh. Aceasta includea mine de teren și obuze de mortier, ceea ce explică exploziile puternice după impact.

Din cauza naturii încărcăturii periculoase, autoritățile locale au avertizat populația să rămână în case din cauza riscului de fumuri toxice și posibile alte explozii​.

Pe lângă faptul că transporta muniție, autoritățile au stabilit că avionul Antonov An-12 era operat de o companie aeriană ucraineană. Aeronava avea peste 50 de ani și era cunoscută pentru utilizarea sa frecventă în misiuni de transport de echipamente militare în diverse zone de conflict.

Imediat după accident, oficialii greci au emis avertismente de a evita zona din cauza riscurilor asociate cu explozia materialelor transportate și posibilele substanțe toxice eliberate în atmosferă.

Această încărcătură sensibilă a complicat operațiunile de salvare și securizare a locului accidentului, necesitând echipe specializate care să gestioneze atât riscul exploziilor, cât și contaminarea chimică. Incidentul a declanșat, de asemenea, o investigație privind condițiile de siguranță ale zborului și motivele pentru care aeronava transporta muniție printr-o zonă civilă​.

Horoscop Camelia Pătrășcanu. Cuadratura Jupiter-Soare influențează viețile a două zodii

Horoscop Camelia Pătrășcanu. Cuadratura Jupiter-Soare, care are loc până pe 20 septembrie, își va pune destul de serios amprenta asupra mai multor semne zodiacale. Două din cele 12 zodii vor fi, însă, ceva mai afectate.

Horoscop Camelia Pătrășcanu. Cuadratura Jupiter-Soare își pune amprenta asupra zodiilor

Jupiter și Soarele formează un aspect tensionat. Ne interesează să rezolvăm lucruri, mai ales la locul de muncă. Simțim tensiunea în domeniul activităților curente. Poate fi o lege care ne deranjează sau modul ei de aplicare. Pe de altă parte, tensiunea interioară indică și faptul că nu ne simțim pregătiți pentru provocările pe care le avem și asta ne ocupă destul de mult timp și energie sufletească.

Hărnicia, atenția față de detalii, perseverența cu care ne ținem de treabă ne facem să fim mai productivi, să izbutim, în cele din urmă. Trebuie, deci, să stăpânim tensiunea interioară, iar dacă depinde ceva de noi, e bine să învățăm anumite informații, să ne deschidem mintea.

Berbecii au o perioadă în care pot simți că tot ce știau ei că trebuie făcut nu se potrivește cu ce se face sau ce se întâmplă. Nu trebuie să se supere pe nimeni. Cuvântul are o mare importanță. Contează cum se adresează celor din jur. Toată lumea poate vedea că nu funcționează ceva, dar ce e esențial e felul în care comunicăm despre ce nu merge.

Taurii au tensiunea în zona cheltuielilor. Unele trebuie făcute, altele nu. Pot face anumite investiții în unelte, în ajutoare. Simt nevoia să perfecționeze o anumită îndemânare.

Horoscop Camelia Pătrășcanu. Gemenii au tensiunea aducătoare de un disconfort interior. Sunt grăbiți, infatuați, își dau o valoare mai mare decât au sau față de cât sunt dispuși cei din jur să recunoască. Pot fi zile în care, chiar dacă își fac treaba, simt nevoia de liniște. E important somnul în această perioadă. Pot simți nevoia să mănânce compulsiv, nu le face bine.

Racii pot trăi multe dezamăgiri

Racii au tensiunea dată de Jupiter și Soare în drumeții. Nu toate lucrurile vor decurge așa cum au aspirat ei și pot trăi multe dezamăgiri. Sunt incapacitați de diverse aspecte, de lipsa de sincronizare, evenimente și lucruri care se întâmplă peste agenda lor și nu mai ajung să facă anumite lucruri. Pot asista la bârfe despre ei, despre alții.

Leii au tensiunea dată de planurile lor mari și de posibilitățile economice. Poate ar trebui să amâne anumite planuri sau să refuze anumite invitații.

Fecioarele au tensiunea aducătoare de conflict interior legat de statut. Unele aspiră la o anumită reprezentativitate, imagine, respectabilitate. Dacă au deja o funcție, asta implică anumite luări de poziție, anumite puteri de care au nevoie.

Horoscop Camelia Pătrășcanu. CUADRATURA JUPITER-SOARE și efectele asupra zodiilor

Scorpionii se simt impostori

Horoscop Camelia Pătrășcanu. Balanțele au cuadratura un pic mai dificilă în a înțelege un cadru legal. Au emoții legate de anumite decizii care se iau, la care contribuie sau nu. Sesizează nereguli la locul de muncă sau în mediul în care trăiesc.

Scorpionii au tensiunea dintre Soare și Jupiter aducătoare de momente în care se pot simți falși sau impostori. Momentul e mai mare decât se simt ei capabili. Într-un concurs de împrejurări, pot fi puși într-o poziție foarte vizibilă.

Săgetătorii au tensiunile legate de relația cu autoritățile, mai ales când se simt forțați să facă niște lucruri. Au sentimentul că unele sarcini nu intră în dreptul lor, că linia care se urmează nu e corectă.

Horoscop Camelia Pătrășcanu. Capricornii au parte de dispute în sistem. Vin tot felul de ordine, oamenii interpretează fiecare normă după cum consideră. Trebuie să fie atenți la argumente, căci e vorba și de dispoziția celorlalți, nu doar de argumentele care se aduc.

Vărsătorii au un conflict între posibilități și visuri, mai ales dacă ele se bazează pe așteptările de la ceilalți. Se apucă și fac lucruri cu propriile lor mâini fără să mai primească de altul ceva.

Peștii își ascund măreția pentru a face altora pe plac. Ideea e să nu fie ei frustrați. Nu spun dintr-odată tot adevărul sau ce doresc, tatonează terenul. Au o relație de colaborare pe care nu vor s-o strice.

Ai așa ceva acasă? Moneda românească evaluată la 130.000 de euro

S-a dovedit încă o dată că monedele vechi pot fi o adevărată avere la casa omului.

Dacă ai prin sertar monede vechi, de pe vremea comunismului, ai face bine să le analizezi atent și să verifici dacă ele se vând cu o sumă de bani semnificativă.

Află care este moneda românească care s-a vândut cu 130.000 de euro. Poate ești norocos și o ai și tu pe acasă.

Este momentul să cauți bine prin sertarele bunicilor, pentru că este posibil să găsești o adevărată avere. Dacă până acum nu te-ai gândit că monedele vechi te pot îmbogăți, acum este timpul să aprofundezi pe tema acestui subiect destul de serios.

Moneda care s-a vândut cu 130.000 de euro

Este vorba despre moneda emisă în anul 1939, atunci când au fost celebrați 100 de ani de la nașterea lui Carol I. Aceasta a fost scoasă la licitație în Germania și vândută cu fabuloasă de 130.000 de euro. Potrivit unei evaluări preliminare, ea ar fi trebuit să se vândă cu suma de 125.000 de euro. Potrivit muzeugalerie.ro, pe această monedă apare și monograma regelui Carol al II-lea.

Alte monede vechi scoase la vânzare cu sume fabuloaseMonedele vechi sunt foarte apreciate de către colecționari și ar fi în stare să cheltuiască sume colosale de bani pentru o monedă veche. Sunt sute, poate mii de monede vechi în întreaga lume care se vând la sume fabuloase de bani. Iată câteva dintre ele:

-moneda de 25 de ani emisă în 1966, vândută cu 1.000 de lei

-moneda de 25 de bani emisă în 1982, vândută cu 500 de lei

-Polul lui Carol I, moneda de 20 de lei, emisă în 1868 valorează acum 100.000 de euro

DIVORȚ BOMBĂ în showbizul din România

Unul dintre cei mai cunoscuți fosți sportivi ar fi divorțat în mare secret de soție. Informația a fost făcută publică de bunul său prieten, care a spus că actele de divorț ar fi fost semnate în urmă cu două săptămâni.

Cuplul care a divorțat în mare secre

La cinci ani de când s-au căsătorit, se pare că Ilie Năstase și soția sa, Ioana, și-au spus adio pe cale legală. Cei doi au avut parte de mai multe despărțiri și împăcări în ultimii ani, dar de data aceasta se pare că lucrurile au fost tranșate definitiv.

”Bomba” a fost aruncată de Ion Țiriac, în cadrul unei emisiuni TV. Acesta a spus că bunul său prieten și Ioana au divorțat în urmă cu două săptămâni. Niciunul dintre cei doi nu a confirmat însă informația, până în prezent.

”Năstase, așa cum îl vedeți dumneavoastră, a fost una dintre cele mai iubite și cele mai urâte personalități din sportul mondial. Veneau 10.000 de oameni să îl aplaude și 10.000 de oameni să-l fluiere. Dar veneau 20.000. Astăzi e același lucru, e un personaj. Am auzit că a divorțat acum două săptămâni, iar astăzi am citit că este cel mai fericit om de pe planeta asta”, a spus Țiriac, potrivit gsp.ro.

Publicitate

Ioana și Ilie Năstase ar fi divorțat

Ilie Năstase era la al cincilea mariaj

Fostul tenisman a fost căsătorit de cinci ori și are în total cinci copii. Năstase s-a căsătorit prima dată în anul 1972, cu modelul belgian Dominique Grazia. Cei doi au avut împreună o fiică, pe care au botezat-o Nathalie.