Doliu în sportul mondial! Ciclista care a participat la Jocurile Olimpice a fost găsită fără suflare

Doliu imens în sportul mondial! Daniela Larreal Chirinos, ciclista venezueleană care a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice, a fost găsită moartă în apartamentul său din Las Vegas. Autoritățile anchetează modul în care aceasta a murit. 

Daniela Larreal Chirinos, găsită moartă în casă

Daniela Larreal Chirinos, o ciclistă care care a participat la mai multe ediții ale Jocurilor Olimpice în ultimii ani, a fost găsită fără suflare în casa sa. Aceasta lucra la un hotel din SUA, dar nu a mai mers la muncă. Motiv pentru care colegii săi au început să-și facă griji. Pentru că nu au putut da de urma ei, aceștia au alertat autoritățile.

Polițiștii s-au deplasat la apartamentul Danielei din Las Vegas vineri, 16 august 2024, însă ciclista era moartă. Potrivit anchetatorilor, Daniela Larreal Chirinos își pierduse viața încă de pe 11 august, colegii ei anunțând autoritățile pe 12 august, conform Fox Sports.

Ce i-ar fi cauzat decesul

Surse din anchetă susțin că ciclista de 50 de aniar fi murit din cauza asfixierii. Potrivit medicilor legiști, în urma autopsiei făcute, s-a descoperit faptul că aceasta avea resturi solide de mâncare în esofag, sugerând că a murit înecată.

Daniela Larreal Chirinos a fost una dintre cele mai distinse sportive ale Venezuelei. A concurat în cariera sa la nu mai puțin de 5 ediții ale Jocurilor Olimpice: Barcelona (1992), Atlanta (1996), Sydney (2000), Atena (2004) și Londra (2012).

Românca Cătălina Axente s-a accidentat la Jocurile Olimpice

Cătălina Axente s-a confruntat cu americanca Alexis Kennedy Blades, o adversară redutabilă, cu experiență, care a dominat rapid primele secunde ale luptei. Alexis, cunoscută pentru tehnica sa impecabilă și viteza de reacție, a luat avantajul încă de la început, punând o presiune enormă pe Axente.

Deși românca a încercat să reziste și să găsească breșe în apărarea adversarei, Blades a fost la un pas să finalizeze disputa prin tuș, o tehnică ce ar fi încheiat meciul înainte de termen.

Cătălina Axente a fost scoasă pe targă, după ce Kennedy Alexis Blades (SUA) a aruncat-o pe spate, iar românca s-a lovit foarte rău în zona cervicală. Medicii i-au acordat primele îngrijiri pe saltea şi i-au imobilizat gâtul cu un guler Cătălinei, care a fost scoasă cu targa din sală.

”Federația Română de Lupte dorește să vă informeze faptul că sportiva noastră – Cătălina Axente, care a suferit o accidentare în meciul din optimi, a trecut cu bine peste investigațiile medicale, în urma cărora s-a constatat că nu are fracturi, leziuni sau deficite neurologice. De asemenea, dorim să precizam că momentul ulterior accidentarii, în care sportiva noastră a rămas pe saltea a fost unul care a respectat protocolul medical internațional impus în astfel de situații, pentru prevenirea oricărui risc suplimentar, Cătălina fiind o luptătoare experimentată și pregătită din punct de vedere fizic.

Luptătoarea noastră a fost asistată în permanență de staff-ul medical al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, în frunte cu Dr. Coordonator Dan Tănase, iar pe această cale dorim să le mulțumim pentru profesionalismul, promptitudinea și grija de care au dat dovadă. Staff-ul Federației Române de Lupte s-a aflat și el în permanentă legătură cu echipa medicală și cu sportiva și ne bucuram că acest moment tensionat s-a încheiat cu bine.”, a transmis FRL.

Reacția fabuloasă a Danei Budeanu la imaginile cu Nicușor Dan la piscină, urcat pe un colac

Imaginile cu Nicușor Dan la piscină fac înconjurul internetului! Edilul Capitalei a fost surprins la piscina unui resort din Bulgaria, acolo unde acesta se afla în vacanță împreună cu soția și cei doi copii ai lor. Cum era de așteptat, Dana Budeanu nu a rămas indiferentă la imaginile respective și a comentat în stilul caracteristic! Ce a putut să spună despre Nicușor Dan?

Dana Budeanu, reacție fabuloasă la imaginile cu Nicușor Dan în piscină

Edilul șef al Capitalei, Nicușor Dan, a fost filmat de paparazzii Cancan la piscina unui resort din Bulgaria, acolo unde acesta se afla în vacanță împreună cu soția și cei doi copii. În pozele respective, primarul Capitalei este în vacanța, iar la un moment dat, ia un colac și se așază confortabil pe el, chiar în piscină. Deși mulți se așteptau ca cei mici să testeze colacul, ei bine, Nicușor Dan a fost cel care a oferit un spectacol de senzație.

Ce a putut să spună despre edilul Capitalei

„Vreme splendidă, numai bună de făcut plajă și baie. Dar baia avea să fie ținta, piscina, cu apa limpede precum cristalul, a atras ca un magnet. Așa că Nicușor Dan a pus mâna pe colac și s-a jucat cu el. L-a umflat, mai întâi, apoi și l-a <proptit> pe cap, cât a mai făcut alte treburi scurte și, odată rezolvat totul… plonjon în piscină!”, au relatat jurnaliștii de la Cancan.

Nici Dana Budeanu nu a ignorat imaginile cu Nicușor Dan de la piscină și a scris un mesaj incredibil pe rețelele de socializare. Se știe că vedeta nu are rețineri în ceea ce privește comentariile acide la adresa persoanelor publice. În plus, ea le-a arătat fanilor virtuali câteva poze cu edilul Capitalei: „NOAPTE BUNA, ROMANIA! PS: NU EXISTA PE GLOB! N-AI CUM!”

Nicușor Dan stă în chirie

Nicușor Dan, Primarul General al Bucureștiului, trăiește alături de soția sa, Mirabela, și cei doi copii într-o locuință modestă din Sectorul 5 al Capitalei. În ciuda veniturilor substanțiale pe care le-ar putea avea, edilul preferă să locuiască într-un apartament la mansarda unei case vechi, plătind lunar 550 de euro pentru chirie.

Apartamentul în care locuiesc cei doi, împreună cu copiii lor, este situat la mansarda unei case construite în jurul anului 1910. Casa face parte dintr-un cartier liniștit, unde circulația mașinilor este redusă, un aspect apreciat de Primarul General. Nicușor Dan și Mirabela duc o viață modestă, deși veniturile lor ar permite un trai mai luxos. Apartamentul, de tipul „o cameră și două dormitoare la mansardă”, este suficient pentru familia lor în aceste vremuri.

Nicușor Dan și soția sa nu au locuit dintotdeauna în Sectorul 5. În anul 2016, când a candidat pentru prima dată la alegerile pentru Primăria Capitalei, cei doi locuiau cu chirie într-un apartament din zona Gorjului, Militari. La acea vreme, chiria era de 250 de euro pe lună, iar Mirabela se ocupa de toate detaliile financiare. De atunci, au făcut mutarea într-un cartier mai liniștit, dar tot cu chirie.

Edilul a dezvăluit că, din punct de vedere material, nu se simte stresat, având mereu un „back-up” financiar, putând să se întoarcă oricând la predat. Cu toate acestea, Mirabela ar dori să aibă propria lor casă, unde să își poată aranja lucrurile așa cum dorește.

„Nu am avut niciodată banii și timpul ca să cumpărăm. Acum, probabil că, cu un credit potrivit, am putea să o facem, dar pentru asta trebuie să căutăm, să ne placă zona și nu am avut niciodată timp”, a mărturisit Nicușor Dan într-un interviu pentru Digi24.

Tinerii iesisera din biserica, tatal mirelui s-a apropiat de mireasa si a sarutat-o pe gura, lung si pasional. Fata fugea, dar toti invitatii o impingeau, era prea tarziu. Cand au aflat ce voia sa faca tatal de fapt, au…

Un clip foarte ciudat a fost dat publicitatii de curand, se crede ca acesta a fost filmat in Provincia Henan, din centrul Chinei. Imaginile au devenit virale peste noapte dupa ce au fost postate pe o platforma chineza video, asemanatoare Youtube-ului.

In clipul respectiv un barbat poate fi vazut dand miresei un sarut lung si pasional, care a durat mai mult de 20 de secunde. Dar, stai, nu cumva era mirele? Nup, era de fapt tatal mirelui!Se pare ca unul dintre invitati ii daduse socrului mare o provocare: daca indrazneste sa o sarute pe noua lui nora, atunci respectivul invitat ii va da 10.000 de yuani, adica aproximativ 1.450 de dolari, cash si pe loc!

Se pare ca barbatul nu a avut nevoie de alte argumente sau de munca de convingere. S-a apropiat de miresa, care era cam socata si ezitanta. Abia dupa ce cativa invitati au impins-o catre socrul ei, acesta a reusit sa ii dea, bucuros, sarutul ca valora atatia bani! In timp ce se sarutau, sarutul a durat peste 20 de secunde, dupa cum am mai spus, invitatii aplaudau veseli in jurul noii ,,perechi”.

Mireasa a rosit din motive gresite la propria nunta. Dar unde era fiul sau cand se intampla asta? Poate ca astepta intr-un colt sa primeasca banii…

Revenire spectaculoasă la Antena 1!

Mihai Morar revine pe micile ecrane la Antena 1, într-o nouă postură, după o absență notabilă din televiziune. De această dată, el va fi „povestitorul” emisiunii „X Factor”, un rol diferit față de cel de jurat pe care l-a avut în trecut. Această decizie vine după o lungă perioadă în care Morar s-a concentrat pe alte proiecte, iar producătorii show-ului au reușit să-l convingă să revină datorită formatului inovativ și emoțiilor pe care acest sezon promite să le aducă.

Mihai Morar se întoarce la X Factor

După 13 ani de la prima sa implicare în emisiunea „X Factor”, Mihai Morar face o revenire spectaculoasă la Antena 1, dar nu în calitate de jurat, ci de povestitor. Această nouă poziție îi va permite să prezinte poveștile emoționante din spatele concurenților, arătând latura umană a competiției. Morar, cunoscut pentru abilitatea sa de a aduce emoție în cuvinte, a fost atras de această oportunitate, declarând că este încântat de direcția în care noua echipă de producție duce emisiunea.

Emisiunea „X Factor” a fost întotdeauna una dintre cele mai populare emisiuni de talente din România, iar rolul lui Mihai Morar este esențial pentru a aduce o nouă dinamică în show. În postările sale de pe rețelele sociale, Morar a subliniat că a acceptat acest nou rol cu entuziasm și că va oferi publicului o perspectivă unică asupra competiției.

De ce a acceptat să revină

Mihai Morar a fost convins să revină la Antena 1 datorită formatului revizuit al emisiunii și a modului în care poveștile participanților vor fi prezentate. El a menționat că nu doar competiția contează, ci și călătoria emoțională a celor care urcă pe scenă. „X Factor” a fost întotdeauna un show care a descoperit talente incredibile, iar în acest sezon, Morar promite să aducă în prim-plan emoțiile și provocările concurenților.

Morar a fost întotdeauna atras de poveștile autentice și de emoțiile sincere, ceea ce face ca rolul de povestitor să i se potrivească perfect. Întoarcerea sa la „X Factor” este privită cu entuziasm de fani, care așteaptă să vadă cum va îmbogăți emisiunea cu experiența și carisma sa.

Așteptările pentru noul sezon

Noul sezon al „X Factor” promite să fie unul dintre cele mai interesante de până acum, iar echipa de producție a adus schimbări semnificative pentru a menține interesul publicului. Prezența lui Mihai Morar ca povestitor este o mișcare strategică menită să aducă o doză suplimentară de emoție și autenticitate emisiunii.

Jurații Delia, Puya, Marius Moga și Ștefan Bănică formează un juriu puternic și experimentat, iar cu Mihai Morar alături pentru a povesti din spatele scenei, show-ul are toate ingredientele necesare pentru a deveni un succes. Publicul așteaptă cu nerăbdare să vadă cum aceste schimbări vor influența dinamica competiției și cum poveștile concurenților vor fi prezentate într-o lumină nouă și captivantă.

În concluzie, revenirea lui Mihai Morar pe micile ecrane la Antena 1 reprezintă un moment important atât pentru cariera sa, cât și pentru fanii emisiunii „X Factor”. Cu o nouă abordare și un rol diferit, Morar este pregătit să aducă în prim-plan poveștile care stau în spatele talentului și succesului, oferind o nouă dimensiune unuia dintre cele mai iubite show-uri de talente din România.

Cum poți afla dacă ți-a fost recalculată greșit pensia. Formula de calcul care scoate adevărul la suprafață

Într-un context de reformă importantă în sistemul de pensii, Casa Națională de Pensii (CNP) a anunțat recent finalizarea unui proces masiv de recalculare a pensiilor. Potrivit președintelui CNP, Daniel Baciu, peste jumătate de milion de decizii de recalculare au fost deja emise și urmează să fie distribuite pensionarilor începând cu prima zi a lunii septembrie.

În ciuda acestui progres, există îngrijorări legate de posibile erori în recalcularea pensiilor, în special pentru anumite categorii de pensionari. Pensionarii sunt încurajați să verifice corectitudinea recalculărilor, să contacteze Casele Teritoriale de Pensii pentru clarificări și să ia măsuri legale dacă este necesar.

Noile decizii de recalculare

Conform declarațiilor lui Daniel Baciu, procesul de recalculare a pensiilor a fost completat, iar săptămâna viitoare va începe tipărirea taloanelor cu noile valori. Aceste taloane vor fi distribuite pensionarilor astfel încât aceștia să primească pensiile recalculată începând cu data de 1 septembrie. Baciu a subliniat că echipa sa a fost conștientă de presiunea uriașă și a reușit să finalizeze procesul în timp util, asigurând că pensionarii vor beneficia de noile venituri fără întârziere.

În ciuda acestei progrese, sindicaliștii de la Blocul Național Sindical (BNS) și-au exprimat îngrijorarea legată de posibile erori în recalcularea pensiilor. Dumitru Costin, reprezentant al BNS, a avertizat că erori pot afecta mii, sau chiar zeci de mii de pensionari. Aceste probleme sunt deosebit de frecvente în rândul celor care au obținut decizii favorabile în instanță și se manifestă în mod special în cazul persoanelor din industriile extractivă, termoenergetică și silvică.

Verifică dacă recalcularea a fost făcută corect

Pentru a verifica dacă recalcularea pensiei a fost efectuată corect, pensionarii pot urma câțiva pași esențiali. Prima recomandare este să compare punctajul din decizia veche cu cel din noua decizie. Verificarea stagiului de contributivitate în ambele documente este, de asemenea, crucială pentru a identifica eventualele diferențe.

Formula utilizată pentru calculul pensiei finale implică adunarea punctelor de stabilitate cu punctele de contributivitate. Rezultatul obținut este înmulțit cu valoarea de 81 de lei. De asemenea, pensionarii care au depășit stagiul de 25 de ani de contribuție beneficiază de puncte suplimentare. De exemplu, pentru fiecare an lucrat între 25 și 30 de ani, se acordă jumătate de punct suplimentar.

Întrebări și clarificări

Pentru a rezolva orice neclarități legate de recalcularea pensiei, pensionarii sunt încurajați să contacteze Casele Teritoriale de Pensii. Aceștia pot solicita lămuriri suplimentare privind deciziile de recalculare și pot obține informații detaliate despre eventualele erori. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat că aceasta este cea mai ușoară cale de a obține clarificări și de a solicita revizuirea deciziilor, în conformitate cu cadrul legal existent.

În cazul în care pensionarii nu sunt satisfăcuți de explicațiile primite de la Casele Teritoriale de Pensii, aceștia au opțiunea de a acționa în instanță. Termenul legal pentru a iniția un astfel de demers este de 45 de zile de la momentul în care decizia de recalculare devine definitivă. Această opțiune oferă pensionarilor un mecanism de protecție suplimentar pentru a contesta eventualele erori și a asigura corectitudinea recalculării pensiei.

Rolul Casei Naționale de Pensii

Casa Națională de Pensii joacă un rol esențial în administrarea și recalcularea pensiilor, dar trebuie să fie pregătită să gestioneze orice problemă care apare. În această perioadă de tranziție, este important ca ANP să continue să îmbunătățească procesele interne și să asigure transparența în recalcularea pensiilor. Acest lucru poate contribui la reducerea numărului de erori și la creșterea satisfacției pensionarilor.

Provocările legate de recalcularea pensiilor nu se limitează doar la erori administrative, ci afectează și binele general al pensionarilor. Corectitudinea recalculărilor este crucială pentru menținerea încrederii în sistemul de pensii și pentru asigurarea că pensionarii primesc sumele corecte de care au dreptul. Erorile în recalculare pot duce la disconfort financiar și la o scădere a nivelului de trai, accentuând presiunea asupra pensionarilor, în special în contextul unui mediu economic dificil.