Carol Bongiovi, mama lui Jon Bon Jovi, a murit la vârsta de 83 de ani. „Mama Jovi”, cum era supranumită, s-a stins din viață la Monmouth Medical Center, Long Branch, New Jersey, iar cauza decesului nu a fost dezvăluită. Tristul anunț a fost făcut de familie.
Fondatoare a fan clubului trupei Bon Jovi și extrem de implicată în cariera fiului său, Carol Bongiovi s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani, iar vestea a fost dată de familie, care nu a dat însă informații despre cauza decesului.
Carol Bongiovi, mama lui Jon Bon Jovi, a murit la 83 de ani
Zeci de vedete din lumea artistică i-au trimis mesaje de condoleanțe lui Jon Bon Jovi după anunțul morții mamei sale. „Mama noastră a fost o forţă de luat în considerare; spiritul şi atitudinea ei au modelat această familie. Ne va fi foarte dor de ea”, a transmis artistul în vârstă de 62 de ani.
Carol Bongiovi a avut un rol important în cariera muzicală a fiului său, fiind, de altfel, și fondatoarea fan clubului care-i poartă numele. Mama starului a apărut, de altfel, și într-unul dintre videoclipurile fiului său, la fel ca soţul, John Bongiovi Sr. În videoclipul „Story of Love’ (2021), rockerul a cântat în faţa unei fotografii alb-negru imense ce-i înfățișa pe părinții săi, referindu-se la relația lor longevivă, chiar dacă a făcut aluzie și la propria sa legătură de lungă durată cu iubita sa din liceu, Dorothea Bongiov
„Ceea ce am primit de la părinţii mei a fost capacitatea de a transforma visul în realitate. Chiar dacă nu erai cu adevărat bun în meseria ta, dacă credeai că eşti, puteai lucra la ea. Pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că acesta a fost un mare dar pe care l-am primit de la părinţii mei. Ei au crezut cu adevărat în mantra lui John Kennedy de a merge pe Lună. ‘Da, sigur că poţi ajunge pe Lună. Doar du-te, Johnny’. Şi acolo m-am dus”, spunea Bon Jovi pentru Big Issue, în 2020.