Oboseala inexplicabilă, mintea înceţoşată, kilogramele în plus şi pierderea părului sunt toate semne ale unei probleme cu glanda tiroidă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru simptomele opuse: transpiraţia şi anxietatea.
Acest “regulator” al corpului şi al minţii o ia uneori razna, în mod special în cazul femeilor. Un tratament corespunzător este extrem de important pentru menţinerea stării de sănătate şi pentru a evita problemele serioase.
Tiroida este o glandă în formă de fluture, localizată în partea anterioară a gâtului. Aceasta produce hormoni care controlează viteza metabolismului. Tulburările glandei tiroide pot încetini sau revitaliza metabolismul prin inhibarea producţiei de hormoni tiroidieni. Când nivelul hormonilor este prea mic sau prea mare, este posibil să apară o gamă largă de simptome.
1. Stare de oboseală
Dacă vă simțiți obosiţi fără motiv: nu lucraţi fizic mult, dormiţi peste 6 ore pe noapte, vă hrăniţi corespunzător – atunci de vină ar putea fi tiroida.
Un deficit al funcţiei tiroidiene – hipotiroidia – poate duce la scăderea hormonilor tiroidieni, ceea ce atrage după sine o “lenevire” a întregului metabolism, a funcţiei majorităţii organelor din corp, inclusiv a creierului. Pacientul resimte o oboseală inexplicabilă, îi este dificil chiar să se ridice pentru a-şi lua o cană cu apă, activităţile fizice devin dificile etc.
2. Modificări ale memoriei şi stării psihice
Un hipotiroidian devine depresiv, gândeşte greu, uită şi îşi aminteşte cu dificultate o anumită informaţie, practic funcţiile creierului “se lenevesc”.
În cazul unui hipertiroidian funcţiile creierului sunt “mai agere”, pacientul tinde spre euforie, dar trece repede de la o idee la alta, uită ce a vorbit acum 5 secunde, are mintea ageră şi nestatornică.
Doarme mai puţin şi este hiperactiv.
3. Modificări ale menstruaţiei
Tulburările menstruale la femeie pot avea ca substrat o patologie tiroidiană.
4. Senzaţie de sufocare şi palpitaţii
Palpitaţiile pot fi însoţite adesea de senzaţia de sufocare. Persoana afectată simte bătăile inimii ca fiind puternice, rapide şi totodată prezinta o “sete de aer”.
Aceste manifestări pot să apară în mai multe patologii, printre care şi cea de hipertiroidie sau cancer tiroidian cu manifestări hipertiroidiene – exces de hormoni tiroidieni.
Efectele hipertiroidiei pot fi foarte grave într-o criza, cu aritmie cardiacă, fibrilaţie atrială care răspunde greu la tratament.
5. Modificări la nivelul pielii
Dacă pielea devine mai aspră, se îngroaşă, este mată, lipsită de vitalitate, uscată şi rece – posibil o hipotiroidie;
Dacă pielea devine umedă, subţire, moale, fină la atingere (“ca de bebeluş”), caldă – posibil hipertiroidie
6. Tulburări digestive
Constipaţia severă este asociată în mod frecvent cu hipotiroidismul, iar diareea şi sindromul colonului iritabil sunt specifice hipertiroidismului.
7. Dureri musculare şi articulare
Senzaţiile de durere la nivelul muşchilor şi al articulaţiilor şi senzaţia de slăbiciune a braţelor pot fi indicii ale proastei funcţionări a glandei tiroide.
8. Hipertensiune
Atât hipotiroidismul cât şi hipertiroidismul cauzează creşterea tensiunii arteriale. Potrivit estimărilor, persoanele cu hipotiroidism au un risc de hipertensiune de 2-3 ori mai mare.
9. Modificări ale temperaturii corpului
Tulburările glandei tiroide pot afecta abilitatea de a regla temperatura corpului. Persoanelor care suferă de hipotiroidism le va fi mai frig decât în mod normal. Hipertiroidismul are efectul opus, cauzând transpiraţia excesivă.
10. Îngroşarea vocii
Este posibil ca pacientul în cauză să nu sesizeze modificarea vocii, dar cei din jur pot observa această schimbare. Dacă vocea se modifică, în special prin îngroșarea timbrului vocal, foarte probabil este vorba de o hipotiroidie.
De asemenea subţierea vocii, uşor de observat mai ales în cazul unui bărbat, poate sugera tot o patologie tiroidiană – hipertiroidie – dar şi altă boală endocrină sau locală, la nivelul laringelui.
11. Schimbarea bruscă a greutăţii
Unul dintre cele mai comune simptome care sugerează o problemă a glandei tiroide este schimbarea bruscă a greutăţii. Creșterea în greutate indică un nivel scăzut al hormonilor glandei tiroide, ceea ce se numeşte hipotiroidism. La polul opus, dacă tiroida produce mai mulţi hormoni decât are nevoie corpul se va observa o scădere bruscă în greutate, ceea ce se numeşte hipertiroidism.
12. Căderea excesivă a părului
Căderea părului poate fi fiziologică în diverse cazuri cum ar fi stres, schimbarea anotimpului, schimbarea dietei, sport intens, folosirea excesivă a produselor de îngrijire a părului şi coafare etc.
Însă dacă aceasta cădere a părului durează peste două săptămâni, continuă să apară şi la încetarea folosirii produselor cosmetice pentru păr – trebuie să consultaţi medicul dermatolog. Puteţi avea o infecţie a scalpului, un deficit de vitamina D sau feritină (scad depozitele de fier sau sunteţi anemic), suferiţi de o infecţie sau aveţi o afecţiune endocrină (tiroidă, ovar).
Sunt recomandate analizele pentru depistarea patologiilor de mai sus, inclusiv a anticorpilor antitiroiperoxidaza (ATPO) pentru o posibila tiroidita autoimuna.
13. Disconfort şi modificări anatomice la nivelul gatului
Dacă aveţi senzaţia că gâtul se umflă sau observaţi chiar modificări anatomice la acest nivel (guşă), însoţită de schimbări ale vocii solicitaţi un control medical de urgenţă.
Articol preluat integral, cu acord express
Sursa: sanatate.kilocalorii.ro