Pensiile se plătesc mai devreme în această lună, pentru Paște. Iată anunțul făcut de Marius Budăi, ministrul Muncii.
Pensiile se plătesc mai devreme în această lună, pentru Paște. Anunțul făcut de Marius Budăi, ministrul Muncii
Vestea este bine primită. Sărbătoarea Paştelui pică pe 16 aprilie 2023, iar catolicii îl sărbătoresc pe 9 aprilie 2023.
„Pensiile se plătesc în această lună cu patru zile mai devreme, adică până la data de 11 aprilie, astfel încât părinţii şi bunicii noştri să aibă timp pentru a-şi face cumpărăturile specifice sărbătorilor pascale. Le transmit un gând bun tuturor!”, a scris Marius Budăi pe Facebook.
Unii români vor ca pensia să le fie adusă de postaș, în timp ce alți pensionari au optat pentru plata pensiei pe card. Pentru cei care nu sunt găsiți acasă, pensia și talonul de pensie se pot ridica de la ghișeele poștale. Termenul este de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
Vouchere pentru alimente 2023: Când vor fi încărcate cardurile cu 250 de lei, în aprilie
Autorităţile de la București au transmis programul de distribuire a următoarei tranşe de vouchere sociale în valoare de 250 de lei.
În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, cu modificările și completările ulterioare, voucherele sociale „Sprijin pentru România” sunt în valoare de 250 lei și se acordă o dată la 2 luni, în baza listelor beneficiarilor eligibili transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Până în prezent, au fost acordate 5 tranșe de sprijin.
Pentru plata tranșei VI de acordare a sprijinului material, se vor iniția demersuri către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Casa Națională de Pensii Publice în vederea urgentării transmiterii listelor cu beneficiarii eligibili până la data de 31 martie 2023, astfel încât plățile să poate fi efectuate în perioada 10 – 13 aprilie 2023.