Cum scapi de flegma acumulată în gât sau în nas – 7 tratamente naturiste pe care e bine să le știi

Flegma însoțește aproape întotdeauna o răceală sau o infecție a tractului respirator superior. Deși nu este o problemă gravă de sănătate, netratată la timp, poate bloca și irita bronhiile, provocând astfel o infecție respiratorie secundară.

TRATAMENTE NATURISTE PENTRU FLEGMĂ

Excesul de mucus din gât, nas sau plămâni pare de ne-eliminat. Această problemă pare să nu aibă remediu, și tinde să creeze foarte multă frustrare celor care se confruntă cu ea.

Un consult medical este absolut necesar. Pot fi încercate și remediile naturiste de mai jos, pentru eliminarea flegmei, decongestionarea căilor respiratorii și ușurarea respirației.

1. Curățarea nasului cu unt

Este o tehnică veche, practicată de chinezi, care ajută la eliminarea flegmei acumulate în nas, gât și sinusuri.

• Înmuiați degetul în unt topit, și masați pereții nărilor, introducând degetul cât mai adânc. Folosiți mișcări blânde, în sensul acelor de ceasornic, apoi în sens contrar. Se fac mai multe mișcări în fiecare sens.

2. Sirop de ceapă și usturoi

Se toacă 4-5 căței de usturoi și 1 ceapă mare. Se amestecă apoi cu 150 g de miere de albine și se lasă la macerat la loc călduros, circa 2-3 ore. Preparatul va lăsa un suc vindecător.

Luați câte 1 lingură din acest suc, de 3-4 ori pe zi, după masă. Acest leac se ia doar o dată săptămână.

3. Apă cu sare

Gargara cu apă sărată este o metodă simplă de eliminare a flegmei. Apa caldă calmează gâtul iritat, iar sarea ajută la distrugerea bacteriei care a cauzat infecția și implicit producția de flegmă.

• Amestecați 1 lingură de sare într-un pahar cu apă caldă și folosiți soluția salină rezultată la gargară, sau la instilații nazale (se trage apă pe fiecare nară). Repetați acest procedeu de mai multe ori pe zi.

4. Suc de lămâie

Lămâia este un ingredient minunat pentru eliberarea flegmei și a mucusului. În plus, proprietățile antibacteriene ale lămâiei, și conținutul mare de Vitamina C îmbunătățește rezistența organismului la infecții.

• Adăugați 2 lingurițe de suc de lămâie și 1 lingură de miere într-o cană cu apă caldă. Beți câte o cană, de 3 ori pe zi, pentru a reduce producția de flegmă.
• Altă variantă, mai simplă, este să tăiați o felie de lămâie, să presărați puțină sare și piper pe ea, și să sugeți zeama din felie. Acest lucru va forța flegma să iasă din gât. Faceți acest lucru de 2-3 ori pe zi.

5. Ghimbir

Ghimbirul este un descongestionant natural, fost folosit de secole pentru combaterea infecțiilor în gât și a tractului respirator. Proprietățile sale expectorante, antivirale și antibacteriene pot ajuta de asemenea la reducerea congestiei, la ușurarea respirației și tratarea posibilei infecții.

• Adăugați 1 lingură de ghimbir proaspăt, ras într-o cană cu apă clocotită. Lăsați la infuzat câteva minute, apoi adăugați 2 lingurițe de miere. Beți câte 1 cană de ceai de ghimbir, de mai multe ori pe zi.

• Alternativ, mestecați felii de rădăcină de ghimbir de mai multe ori pe zi, sau adăugați-l în mâncare.

6.Turmeric

Acesta este un alt condiment cu proprietăți antiseptice, care pot ucide bacteria care cauzează producția excesivă de mucus. În plus, turmericul ajută la întărirea sistemului imunitar.

• Adăugați 1 linguriță de turmeric într-un pahar cu lapte fierbinte. Beți un pahar dimineața, și unul seara.

• Înghițiți ½ linguriță de turmeric cu un pahar de apă, de 2-3 ori pe zi.

• Adăugați 1 lingură de turmeric și un praf de sare într-un pahar cu apă fierbinte. Folosiți soluția pentru garagră, de mai multe ori pe zi.

7. Piper Cayenne

Cayenne ajută corpul să elimine acumularea de mucus din nas și din gât. Natura încălzitoare și stimulatoare a piperului Cayenne ajută de asemenea la reducerea durerii din piept și calmează un gât iritat.

• Amestecați într-un pahar ¼ linguriță de piper Cayenne cu ¼ linguriță de ghimbir ras, 1 lingură de miere, 1 lingură de oțet de mere și 2 linguri de apă. Beți acest amestec de 2-3 ori pe zi.