De ce persoanele inteligente sunt mai puțin sociabile
Se spune că persoanele inteligente sunt mai puțin sociabile și, interesant, satisfacția lor generală pare să nu fie afectată de acest mod de viață mai retras.
Te consideri un singuratic? Ești mulțumit cu stilul tău de viață? Simți că retorica societății, care ne face să credem că avem nevoie de mulți oameni în jurul nostru, nu are prea mult adevăr? Preferi liniștea naturii în locul zgomotului marelui oraș? Ai prefera să te cuibărești în pat cu persoana iubită sau să citești o carte bună, în loc să fii la o petrecere zgomotoasă? Părinții tăi sunt îngrijorați că nu ai destui prieteni?
Dacă te regăsești în aceasta, nu ai de ce să te îngrijorezi. Majoritatea dintre noi știm deja că persoanele inteligente tind să fie mai anxioase decât altele și sunt, de asemenea, mai predispuse la anxietate socială, deoarece sunt mai perceptive decât persoana obișnuită.
Cu toate acestea, conform unui studiu publicat în British Journal of Psychology, acest lucru merge adesea chiar mai departe: persoanele foarte inteligente preferă de fapt compania lor proprie, iar motivul este destul de interesant.
Ce știm
Studiul explică faptul că psihologii evoluționiști au descoperit o legătură între interacțiunea socială frecventă și satisfacția redusă a vieții la persoanele care sunt, în general, mai inteligente.
Aceștia au chestionat adulți cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani și au constatat că persoanele care locuiau în zone mai dens populate raportau niveluri mai scăzute de fericire, și același lucru era valabil atunci când oamenii aveau socializări mai frecvente cu prietenii.
Studiul propune ideea că “teoria Savannah” este la baza fericirii moderne — sau că lucrurile care ne fac fericiți în mod inerent sunt la fel de adevărate acum ca și la începutul civilizației.
Ideea este că indivizii mai inteligenți sunt mai capabili să se adapteze provocărilor vieții moderne și sunt mai dispuși să “părăsească grupul” pentru a-și croi propriile vieți mai împlinite.
În esență
Persoanele inteligente preferă să socializeze mai puțin pentru că nu au nevoie de acel sentiment de apartenență tribală pentru a găsi sens în viețile lor. De fapt, atunci când sunt confruntați cu alegerea între “apartenență” și a-și croi propriul drum, sunt mai predispuși să aleagă să meargă pe cont propriu.
Conform acestei teorii, creierele noastre de vânători-culegători erau perfect adaptate la viața de atunci, când populația era mai mică și existam în grupuri de aproximativ 150 de persoane fiecare. Interacțiunea socială ar fi fost crucială pentru supraviețuire. Este acea capacitate de adaptare care marchează o persoană inteligentă. În trecut, un om superior ar fi fost capabil să-și urmeze cel mai bine instinctele — astăzi, un om superior este cel mai capabil să-și croiască propriul viitor, în loc să adere pur și simplu la grup.
Confirmarea teoriei
Fericirea auto-raportată este adesea mai mare în orașele mici decât în marile orașe, fenomen denumit în trecut “gradientul de fericire urban-rural”.
Acest lucru ar putea fi datorat multor factori, dar cel mai probabil se datorează faptului că oamenii prosperă în cercuri mai mici, având conexiuni mai intime și mai autentice. Într-un oraș mic, există un sentiment de comunitate și de apartenență. Ieși dimineața la magazin și saluți aceleași persoane, în loc să te simți pierdut în agitația unui oraș mare. De asemenea, într-un oraș mic, accentul se pune pe cine ești și cum te conectezi cu alții, în loc de ceea ce realizezi sau cum pari a fi.
Persoanele inteligente ocolesc în mare parte acest lucru în favoarea propriilor lor preocupări, dar în orice caz, punctul rămâne: persoanele inteligente (și fericite!) prosperă în câteva relații apropiate și autentice.