Doliu imens! Maria Dragomiroiu e devastată: Doamne, odihnește-o în pace și liniște

Este o zi tristă pentru Maria Dragomiroiu! Îndrăgita cântăreață de muzică populară a pierdut o persoană extrem de importantă din viața ei, despre care a spus că a fost ca a doua mamă.

Maria Dragomiroiu este în doliu, după ce mătușa sa a murit. Aceasta era bolnavă de mai mult timp, iar corpul său a cedat. Anunțul a fost făcut chiar de către interpreta de muzică populară.

Cântăreața a avut o relație specială cu mătușa sa, întrucât ea a fost cea care a încurajat-o să pornească pe drumul muzicii și a avut grijă de ea. Maria Dragomiroiu chiar a spus despre ea că a fost ca a doua mamă.

„Dragi prieteni, pentru mine astăzi a fost o zi tristă. A plecat dintre noi mătușa mea dragă, tanti Nuți (sora cea mică a mamei mele), sufletul care m-a luat de la țară și m-a ajutat să pornesc pe drumul cântecului, m-a îmbrăcat, m-a încălțat, mi-a dat să mănânc și a fost pentru mine a doua mamă. Ani de zile m-am rugat bunului Dumnezeu să-i dea sănătate, pentru că era tare bolnavă. Așa am înțeles eu să-i mulțumesc mătușii mele, pentru tot ce a făcut pentru mine până astăzi, când am aflat această veste tristă că tanti Nuți nu mai este.

Doamne, odihnește-o în pace și liniște! Amin!”, a scris aceasta pe Facebook.

Tiberiu Ceia, un cunoscut interpret din România, s-a stins din viață miercuri, 29 martie, la vârsta de 82 de ani. Acesta este cel care a cântat piesa ”Frumoasă vecina noastră”.

”Colegul nostru Tiberiu Ceia ne-a părăsit în urmă cu câteva minute. Tristețea de a fi pierdut un om și un artist excepțional nu va umbri bucuria și șansa de a-l fi avut aproape ani mulți. Marii artiști trăiesc atâta vreme cât opera lor rămâne vie. Iar Tiberiu Ceia ne va cânta, peste generații, de drag și de dor. Drum luminat, dragă Tibi!”, a fost mesajul pe care TVR Timișoara l-a publicat pe pagina de Facebook.

Fiul lui Ion Dolănescu, Dragoș Dolănescu, s-a întristat atunci când a primit această veste, mai ales că Tiberiu Ceia, sau nenea Ceia așa cum îi spunea el, a fost un prieten de familie.

Dragoș Dolănescu a oferit un interviu pentru impact.ro, în cadrul căruia a vorbit despre prietenia dintre regretatul artist și regretatul său tată.

”Tiberiu Ceia și tata au avut o prietenie pe viață, nu s-au certat niciodată, au și înregistrat cândva un album, „Doi voinici din lumea mare”. Cu siguranță, se vor reîntâlni în Cer și vor cânta, din nou, împreună, la un pahar de vin roșu, așa cum le plăcea. Noi îi ziceam Nenea Ceia, l-am cunoscut foarte bine, de când eram mic. Venea adesea în casa tatălui meu, din Strada Caimatei, la petreceri, împreună cu soția Anca și cu Cristi, fiul lor, care am aflat că a locuit o vreme în America, la Los Angeles, și căruia îi transmit condoleanțe.

Tiberiu era un tip extraordinar, vesel, foarte citit, intelectual, cântăreț, realizator de programe de muzică populară. Tiberiu Ceia locuia la Timișoara, am fost la el acasă, m-a dus tata. După moartea tatălui meu, am păstrat legătura cu Tiberiu, mă mai suna, îl sunam, vorbeam despre ale noastre, mi-era tot ca un tată. La Radio România Internațional, de ziua lui, cu ajutorul lui Cătălin Maximiuc, am intrat în direct, am fost marea surpriză pentru el, am depănat amintiri”, a precizat acesta.