Florin Piersic Şi-A Luat La Revedere De La Fani Şi A Plecat Din Ţară: ,,Urmează O Perioadă Agitată”

Florin Piersic este unul dintre cei mai apreciați și longevivi actori atât din România, cât și de peste hotare.

Ajuns la vârsta de 85 de ani, maestrul savurează din plin fiecare clipă a vieții şi în continuare nu îşi doreşte să se despartă de scenă şi de fanii săi.

Marele actor are un program încărcat, iar în curând va susţine câteva spectacole în Belgia

Florin Piersic are în continuare o viaţă activă, călătoreşte mult şi se implică în diferite proiecte. De asemenea, acesta a povestit în cadrul unui interviu că nu prea are mult timp liber şi nu stă foarte mult acasă.

În acelaşi timp, celebrul actor a povestit că va pleca la Bruxelles, acolo unde va prezenta un spectacol deosebit. Acesta se numește „Străini în noapte”, regizat de regretatul Radu Beligan.

„Sunt fericit că oamenii mă iubesc, în continuare”
„Vineri plec în Belgia, unde voi sta trei zile și voi avea spectacol cu piesa ‘Străini în noapte’. Urmează pentru mine o perioadă agitată, pentru că, în luna decembrie, voi merge în Dubai, la invitația lui Dan Negru, vom filma emisiunea de Crăciun, care deja a devenit tradițională. De această dată, voi pregăti telespectatorilor o surpriză și voi comenta fotografiile pe care le-am făcut, de-a lungul anilor, în timpul călătoriilor petrecute în străinătate.

Mă voi întoarce la Bruxelles, după doi ani de la ultimul recital pe care l-am susținut, în fața românilor de acolo. În ciuda problemelor cauzate de pandemie, mi-a dat telefon domnul Ciprian, organizatorul evenimentului, care mi-a spus că nu poate amâna spectacolul, pentru că toată lumea s-a bucurat că vin să joc acolo. Sunt fericit că oamenii mă iubesc, în continuare, așa cum vă iubesc și eu pe voi toți, iar emisiunea pe care v-o pregătesc de Crăciun va sta și ea, mărturie”, a declarat Florin Piersic.

Ce spune Florin Piersic despre moarte
În urmă cu câteva luni, marele actor Florin Piersic și-a deschis sufletul în fața lui Dan Negru și a vorbit despre traumele care și-au pus amprenta asupra vieții sale, dar și despre călătoriile la Mormântul Sfânt. De altfel, maestrul Piersic a atins și un subiect foarte sensibil, moartea.

Până la vârsta de 85 de ani, Florin Piersic a avut norocul de a călători în lung și-n lat. Însă, de departe, cele mai frumoase călătorii au fost cele care l-au dus la Mormântul Sfânt. De 46 de ori a fost în orașul Sfânt și asta l-a făcut să fie și mai aproape de Dumnezeu. Dar, indiferent de conexiunea pe care o are cu divinitatea, Florin Piersic susține că îi e frică de moarte. Știe că e ceva perfect normal, dar nu vrea să o accepte. Mai mult, în glumă, marele actor afirmă că-și mai dorește să trăiască încă 50 de ani.

„Cum aș vrea să-și amintească oamenii de mine după o sută de ani? N-o să-și mai aducă aminte nici de ei, darămite de mine. Uiți și după două zile ce faci, se uită tot”, a comentat faimosul actor despre temerea ce nu-i dă pace.