Pentru a elimina riscul deshidratării din cauza caniculei, specialiștii recomandă consumul de alimente bogate în apă, în special fructe şi legume. Iată fructul de sezon care are un conținut mare de apă și care nici nu costă mult. Pe scurt, el ne hidratează și ne purifică organismul, ne ameliorează sau chiar tratează unele afecțiuni.
Fructul de sezon care te ajută pe caniculă și te poate proteja chiar și împotriva cancerului. Cât de puțin costă o felie
Castraveții, salata verde, dovlecelul se numără printre legumele care te ajută pe timp de caniculă, dar și fructele bogate în apă sunt la fel de importante. Rodiile, căpșunele pot fi consumate când este foarte cald, dar dintre toate, pepenele verde este ideal. Are un conținut ridicat de apă, în jur de 92%, și numeroase vitamine din complexul B, cele care ne dau energie.
Concret, pepenele roșu este o sursă foarte bună de vitamina B6 și o sursă bună de vitamina B1, magneziu și potasiu. Cu un conținut de 6% zahăr și vitaminele A, B, E, K și C, mai conține tiamina, calciu, fier, fosfor, sodiu, zinc, cupru, mangan, seleniu și magneziu. Alți specialiști susțin și că acel conținut mare de apă, aproximativ 92%, stimulează activitatea renală. De asemenea, reglează digestia și previne constipația.
Totodată, s-a dovedit științific că persoanele care consumă în mod frecvent pepene verde sunt mai protejate împotriva cancerului. Licopenul asigură pigmentul pepenelui, dar este un antioxidant eficient în prevenirea cancerului, în special în cancerul de prostată, cancerul uterin și cancerul esofagian.
Pepenele verde costă aproximativ 1,8-2,5 lei kilogramul, astfel că un astfel de fruct mediu poate ajunge la 15 lei. O felie poate reprezenta o gustare și nu costă mai mult de 1,5 lei, a relatat Antena 3.
Evident, planta legumicolă este rezistentă la secetă, tocmai de aceea fructele ei proaspete sunt atât de recomandate în perioada caniculară cu care ne confruntăm verile.