Horoscop 15-31 mai 2023, cu Cristina Demetrescu. Jupiter, cea mai bună dintre planete, intră în zodia Taurului, astfel că aceşti nativi vor avea o perioadă benefică şi se vor purifica.
„Intră Jupiter, cea mai bună dintre planete, după 12 ani în zodia Taurului, pe data de 16 mai și Taurul se eliberează acum de toată karma, de Eclipsa care a fost. Vom mai avea o Lună nouă în Taur, deci toate lucrurile bune vin la ei. Era normal cumva ca Taurul să se purifice în această perioadă.
Marele benefic intră în Taur după 12 ani. Taurul este o zodie a banilor și aduce bunăstare, profit din investiții.
Totuşi, Jupiter nu ne bagă în traistă, dar celor ingenioși, care au idei, Jupiter le dă curaj să plece la drum. Se anunță tranzacții bune, investiții, muncă, valorificarea tuturor ideilor. Va urma o perioadă bună din acest punct de vedere pentru cei care jonglează cu aceste pârghii financiare.
Oamenii pot scăpa de datorii, pot avea mai mulți bani în buzunar, pot învăța să își negocieze salariul, să pună semnul egal între munca pe care o fac şi valoarea pe care o au, pentru că sunt multe persoane care nu se apreciază la adevărata lor valoare.
Unii oameni pot abandona uşor anumite proiecte pe care le au acum, pentru că dau de greu, şi despre asta este vorba acum, de a putea trece, de a avea încredere şi curaj.
Şi această cruce fixă poate să inducă în sens negativ gelozie, posesivitate, avariţie, orgolii, dar cu mai multă răbdare se va trece şi peste acest hop”, a spus, luni, astrologul Cristina Demetrescu.
Iată horoscopul pentru perioada 15-31 mai 2023, pentru fiecare zodie în parte, realizat de Cristina Demetrescu.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Berbec
Berbecul va avea această planetă, Jupiter, pe casa banilor, bani făcuți din muncă. Este adevărat că Berbecii pot face investiții sau își pot organiza salariul, în sensul bun al cuvântului, dar îi ajută și pe cei care vor să devină independenți, să se rupă de un angajator. Berbecul este pe plus din punct de vedere financiar.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Taur
Pentru Tauri, Jupiter aduce noroc, șansă, viziune, șansa de a călători în străinătate. Nativul Taur devine mult mai expansiv, adică scoate cumva bani de la visterie și investește, vrea pur şi simplu să trăiască. Au loc foarte multe evenimente de ordin personal, sunt favorizați cei care vor să își întâlnească o mare dragoste, să facă un copil, să se căsătorească, Jupiter este foarte abundent. Atenție, Tauri la îngrășare!
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Gemeni
La Gemeni, Jupiter finalizează tot felul de situații. În primul rând este o perioadă bună pentru sănătate, atât fizică, cât și cea mentală. Vine cu foarte multă liniște, cu o eliberare. Subconștientul Geamănului începe să lucreze cumva în favoarea lui, iar asta îl ajută să găsească tot felul de soluții pe care până acum nu le-a văzut, să finalizeze conflicte, să ajungă la pace cu anumite persoane, să închidă niște cicluri.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Rac
Racul are protecție divină, în primul rând prin oameni, pentru că așa lucrează Dumnezeu. Sunt oameni prieteni în jurul lui, care vor să îl ajute, să îl susțină, oameni bine poziționați la care Racul apelează și îi promovează ideile sau chiar proiectele noi.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Leu
Pentru Lei totul este un regal, pentru că vorbim de funcții, despre numere, nume, promovare, creștere profesională, recunoaștere, premii, Oscaruri. E pe cai mari Leul. Până pe 12 iulie, pentru toate zodiile, Jupiter se intersectează cu destinul, care are un circuit de 18 ani, deci este o dată-n viață. Atenție, poziția dintre Marte și Pluto îi împiedică pe cei care vor să aibă ce nu e al lor. Dar pentru cei care merită și se poziționează bine este excepțional, putem vorbi și de căsătorie pentru Lei, pentru că asta înseamnă și schimbare de nume.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Fecioară
Fecioarele pot călători în interes de serviciu sau pentru ele, pentru studii. Se deschid anumite orizonturi pentru zodia Fecioarei, evenimente care sunt și dincolo de granițele țării. Dau examene de specialitate importante și pot publica, dacă au de gând să scrie.