O mare pierdere pentru România! Monica Anghel a făcut anuntul: era plin de viața, era intr-o state excelenta

Monica Anghel suferă enorm după moartea lui Mircea Drăgan

Marți, 16 mai 2023, Mircea Drăgan, omul care a contribuit la comercializarea muzicii românești, deschizând primul magazin dedicat acestei arte după anul 1989, devenit celebru datorită melodiei „Iubire, bibelou de porțelan”, s-a stins din viață. Acesta a decedat la onorabila vârstă de 77 de ani.

La scurt timp după ce s-a aflat că marele star s-a stins din viață, Monica Anghel și alte nume mari din industria muzicală, care au avut ocazia să îl cunoască personal, au transmis condolențe familiei îndoliate.

„Am colaborat cu dânsul. Era un om extraordinar, vesel, un om bun. Nu știam să aibă probleme de sănătate. Îi urez condoleanțe familiei. Nu știu să fi avut probleme de sănătate. Nu eram neapărat prieteni, dar am colaborat cu el. Ultima oară l-am întâlnit anul trecut. Era vesel, tonic, era foarte ok”, a declarat, marți, Monica Anghel în cadrul unui interviu acordat pentru Fanatik.

„Am aflat la o oră după ce a murit. Era un om sănătos. S-a urcat în autobuz și a murit. I s-a făcut rău, a făcut un atac cardiovascular și a murit. Era un om bun, un om extraordinar. Să nu uităm că eu aveam trupă în anii `60, iar ei au inventat Romanticii și Mondial. Avea o familie atât de frumoasă, refăcută, care acum suferă.

Eu am fost prieten și cu prima lui soție, și a doua este o doamnă extraordinară. Este internată în spital. I s-a făcut rău, normal. Suntem colegi în Uniunea Compozitorilor de zeci de ani, suntem colegi în Consiliul Director al UCMR-ADA, eram peste tot împreună. Nici nu îmi vine să cred că nu mai este.

Acum două săptămâni eram în consiliu la UCMR-ADA. Aveam ședință de Consiliu și s-a prezentat și el, desigur. Era foarte drăguț, un om de calitate, un prieten bun. Era un om de pus la rană”, a spus, la rândul său, Horia Moculescu, potrivit sursei citate anterior.

Despre Mircea Drăgan

Mircea Drăgan a fost membru al formațiilor Sideral (1965-1968), Mondial (1968-1972), Romanticii (1972-1991), și membru în Consiliul UCMR și în Biroul Sectiei de muzica pop. Din 1984, s-a dedicat complet meseriei de compozitor. El a început compoziţiile din 1969, dar a cunoscut succesul abia în anul 1976 cu „Soare şi foc” și „Mâine”, piesa care a câştigat premiul de compoziţie şi interpretare în Germania.

În 1978, Mircea Drăgan a lucrat ca regizor muzical, maestru de sunet, aranjor, instrumentist în studioul personal, în care a realizat înregistrări pentru formaţia Romanticii, dar şi pentru numeroşi artişti din România, precum: Margareta Pâslaru, Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru, Gheorghe Gheorghiu, Victor Socaciu, Nicu Alifantis, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Monica Anghel, Angela Similea, Ştefan Bănică jr, Daniel Iordăchioaie, Elena Cârstea, Loredana Groza, Mihai Constantinescu, Anastasia Lazariuc, Alexandru Arşinel și Carmen Trandafir.

Ba mai mult, a fost regizor muzical pentru înregistrarea unor lucrări vocal-simfonice şi instrumentale efectuate pentru case de producţie din Italia, SUA, Elveţia, Israel, Marea Britanie. A fost și regizor muzical pentru emisiunii TV „Surprize, surprize”, „Şcoala vedetelor”, „Ne vedem la TVR”, „Confesiuni”, Cerbul de Aur 2009 și Eurovision.

În 2005, a publicat cartea „Muzica vieţii mele”, tipărită de Editura Curtea Veche.