Povestea tatălui care-și crește singur bebelușul, după ce soția lui a murit, a impresionat mii de români din țară și de peste hotare.

Povestea emoționantă a doljeanului Gabriel Dilă, tăticul care îşi creşte singur copilul după moartea soţiei sale, i-a impresionat pe cititorii ziarului Libertatea. Imediat după prezentarea situației dramatice a familiei, mii de români, unii chiar din străinătate, l-au contactat telefonic oferindu-și sprijinul.

Mulţi cititori Libertatea au luat deja legătura cu tatăl de 37 de ani, din comuna Argetoaia, care-şi creşte singur micuţul pentru a afla cu ce îl pot ajuta. „Vreau să vă mulţumesc din suflet tuturor pentru

ce faceţi pentru copilaşul meu. M-a sunat lumea începând de aseară. Iar de azi de dimineaţă încoace este la fel.

M-au întrebat de ce avem nevoie ca să ne poată ajuta.

Bunul Dumnezeul mi-a scos în cale oameni buni, eu sunt o persoană foarte credincioasă şi ştiu că pentru binele acesta vor fi răsplătiţi”, ne-a povestit Gabriel Dilă.

Spune că a fost contactat de români din Spania, Italia sau Germania, decişi să îl ajute cu bani, dar şi cu alimente, cu haine, cu mobilier, scutece şi tot ce trebuie pentru îngrijirea micuțului

Darius care va împlini cinci luni în scurt timp. „M-a sunat o doamnă care locuieşte în Bucureşti şi mi-a cerut adresa.

Săptămâna viitoare doreşte să îmi trimită o maşină cu cinci tone de lemne. Îi mulţumesc din suflet”, spune Gabriel emoționat, impresionat de suportul

pe care îl primeşte din partea semenilor săi.

Vrea să construiască o baie pentru cel mic

Înainte de naşterea băieţelului şi de moartea iubitei sale Ionela, Gabriel Dilă muncea în Belgia.

A venit acasă imediat când a aflat că micuţul s-a născut prematur şi a plecat fără să îşi mai recupereze salariul de la angajator.