Tragedie devastatoare în Biserică! Anunțul care a șocat întreaga Românie. A murit pe loc

Un cunoscut preot din județul Arad a fost găsit mort prin înecare, într-o baltă de pescuit. Pompierii au scos, miercuri, un cadavru dintr-o baltă din satul Camna, comuna Șilindia, județul Arad. S-a constat că este vorba despre preotul Aurel Jigovan.

Informațiile existente spun că părintele fusese cu o seară înainte la o cabană din satul respectiv, după care ar fi dispărut. Nu se știe exact cum s-a întâmplat tragedia, însă se crede că ar fi alunecat.

Preotul Aurel Jigovan slujea la centrul de vârstnici și la Penitenciarul Arad, iar cadavrul acestuia a fost găsit aseară, la Camna, comuna Șilindia, din județul Arad.
Aurel Jigovan este fost paroh la Parohia Barațca. A slujit la Penitenciarul Arad și la Căminul de vârstnici de pe „Bodrogului”. A fost licențiat în Teologie Ortodoxă la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sibiu promoția 1991-1995.

Potrivit anchetatorilor, nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale.

„În seara zilei de 16 mai a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii Secției 5 Rurală Ineu au fost sesizați despre un cadavru, găsit într-o baltă de pescuit din localitatea Camna. În urma cercetării la fața locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 54 de ani, din Arad. Trupul neînsuflețit nu prezenta urme vizibile de violență, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei și luării măsurilor de urmare. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale”, spun reprezentanții IPJ Arad.

„Era un om bun”

Din ultimele informații, preotul arădean ar fi dispărut de la o cabană aflată în comuna Șilindia.

„Nu știm cu s-a putut întâmpla acest lucru. A fost găsit căzut pe spate. Capul îi era în apă. Dar nu se știe nimic, dacă era singur sau nu. Cei care l-au găsit au chemat ajutoare. Se știe exact cum s-a întâmplat tragedia, însă se crede că ar fi alunecat”, spune unul dintre martori.

Preotul se trage dintr-o familie bună și cunoscută în județul Arad, sora lui geamănă fiind un om respectat. La fel era și el printre cunoscuți.

„Era un om bun, un om cu suflet mare. Nu știm cum de s-a petrecut o asemenea tragedie. Ne pare foarte rău să aflăm că nu mai este. Avea mereu grijă de bătrânii unde slujea”, a spus un cunoscut al preotului.