Veste tristă despre Maria Ciobanu. Fiul ei, Ionuț Dolănescu, a făcut anunțul dureros

Ionuț Dolănescu a făcut anunțul momentului despre Maria Ciobanu. Marea artistă nu va mai veni în România. Ea este stabilită de mult timp în Statele Unite, unde trăiește alături de soțul ei, Mircea Cîmpeanu, dar și de fiica ei, Camelia.

Cu toate că este mutată peste mări și țări, Maria Ciobanu obișnuiește să vină în fiecare an în țara natală. Aici ea îl are pe fiul ei, Ionuț Dolănescu și nepoții din partea lui.

Acum, însă, s-a aflat că marea interpretă nu va mai putea veni în România. La mijloc ar fi vorba despre niște probleme de sănătate care o obligă să rămână în Los Angeles.

Dezvăluirile făcute de Ionuț Dolănescu

Ionuț Dolănescu a dezvăluit că soțul artistei se confruntă cu probleme de sănătate. Din această cauză, Maria Ciobanu va rămâne în America pentru a avea grijă de el.

Însă, Ionuț Dolănescu nu are de gând să lase timpul să treacă fără să-și vadă mama. El a dezvăluit că în toamna aceasta se va duce cu familia lui în America pentru a o vizita pe artistă.

”Domnul Cîmpeanu a avut niște probleme de sănătate și din această cauză nu cred că mama o să poată să vină în această vară, cum obișnuia, de altfel. Dânsa în fiecare vară venea în țară. Cred că în toamna acestui an o să o vizităm noi, la Los Angeles”, a declarat Ionuț Dolănescu, la Antena Stars.

Soțul Mariei Ciobanu are probleme de sănătate

Ionuț Dolănescu a susținut că problemele de sănătate ale soțului Mariei Ciobanu nu sunt atât de grave. Cu toate acestea, doctorii i-au spus să nu călătorească, mai ales pe distanțe lungi.

Mircea Câmpeanu a fost operat acum circa o lună de zile la inimă, unde i s-au montat niște stenturi. Fiul Mariei Ciobanu și al lui Ion Dolănescu a spus că înțelege pe deplin decizia luată de cântăreața de muzică populară.

,,Atunci când intervin situații de acest gen nu prea ai ce face. Mama își iubește foarte mult țara și știu că s-ar fi întors și în această vară aici, așa cum de altfel o face constant în ultimii ani. De data aceasta însă nu s-a putut”, a spus acesta.

La 85 de ani, Maria Ciobanu are trei copii, pe Camelia, pe Leontina și pe Ionuț Dolănescu. E și o fericită bunică, căci are șase nepoți pe care abia așteaptă să-i vadă de fiecare dată.