Vestea tristă a pranzului. E vorba despre Constantin Enceanu…

Constantin Enceanu trece prin cea mai grea perioadă a vieții sale! Marele artist a suferit mult după pierderea bunului său prieten, Petrică Mîțu Stoian, iar acum a mai primit o lovitură grea: a fost operat de urgență. Interpretul de muzică populară a făcut primele declarații după intervenția la care a fost supus.

Enceanu, la un pas de depresie

Constantin Enceanu a fost supus unei intervenții la genunchi, pe care o amâna deja de mult timp. Pentru că avea un program foarte încărcat și multe spectacole, a încercat să mai tragă de timp, dar durerile l-au ajuns din urmă și a decis să se lase pe mâna medicilor și să rezolve odată problema.

“Am plecat cu sufletul deschis și nu am avut nici cea mai mică emoție. Am fost convins că va fi o reușită pentru că avem profesori foarte buni și avem spitale dotate după normele europene. Am plecat cu sufletul deschis.”, a declarat Constantin Enceanu la TV.

Deși nu se vindecase complet, Constantin Enceanu a decis să meargă la concertul în memoria lui Petrica Mâțu Stoian. A cântat acolo o piesă făcută special pentru bunul lui prieten și a mărturisit că mai are momente când cedează și simte că dorul de cel care i-a fost ca un frate îl doboară.

I-a fost greu să treacă și peste operație, dar mai ales peste momentele când mergea în cârjă. A fost la un pas de depresie, dar soția i-a fost mereu alături și l-a ajutat să treacă peste tot. A avut parte de medici buni, care au făcut tot posibilul să îl repună pe picioare.

”La două săptămâni și jumătate după operație am reușit să stau 10 minute în picioare la concertul din Craiova, în memoria bunului meu prieten Petrica Mâțu Stoian.

Antena Stars.