A PREZIS: Stejarul lui Arsenie Boca a căzut din senin. Fusese plantat de el. Prezicerea era legata de..

După aproape o sută de ani, gorunul plantat de Arsenie Boca în curtea liceului din Brad s-a prăbuşit din senin. Stejarul era un simbol al locului.

Copacul plantat de Arsenie Boca în curtea liceului „Avram Iancu” din Brad s-a prăbuşit vineri, 10 decembrie. De câţiva ani, stejarul cu o vârstă de aproape un secol, se uscase.

Autorităţile din Brad vor să îi dea lemnului o nouă întrebuinţare, care să amintească de călugărul Arsenie Boca.

„Intenţia conducerii liceului, a administraţiei publice locale în colaborare cu biserica şi a unui grup de credincioşi este de a se confecţiona din lemnul recuperat cel puţin doua troite, care să fie amplasate una la Mănăstirea Prislop şi una în curtea liceului, pe locul unde a fost gorunul”, spune Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

Arsenie Boca (1910 – 1989) a purtat numele de Zian, înainte de a fi hirotonit. S-a născut în satul Vaţa de Sus, Hunedoara, şi a urmat cursurile liceului din Brad, în acea vreme unul dintre cele mai bune din Transilvania. A fost şef de promoţie, potrivit relatărilor foştilor săi colegi.

Preotul Petru Boldor, fost coleg al lui Zian la şcoala din Brad, a relatat împrejurările în care arborele a fost plantat în curtea liceului.

„Era în primăvara anului 1929, de 10 mai, după o serbare în piaţa oraşului, când promoţia de absolvenţi din acest an, în frunte cu dirigintele, profesorul Candin Ciocan, se deplasează în curtea liceului pentru a sădi un stejar, ca un simbol al biruinţei, intrat în tradiţia poporului român.

Citeste si Soția lui Dani Oțil, luată la „mișto” chiar în timpul nunții. Ce mesaj i-a trimis o prietenă, din greșeală, după ce a văzut cum arată rochia ei de mireasă
Mă pregăteam să iau puietul, când dirigintele mă opreşte: «Nu Boldor, ci Boca Zian plantează pomul».

M-am uitat cu ciudă la diriginte şi cu aceeaşi ciudă mi-am înfipt degetele în rădăcinile puietului.

Zian ţinea şi scutura puietul să se taseze pământul, eu îl presam, apoi fiecare coleg stropeşte cu stropitoarea la rădăcină, după care l-am legat de tutore.

Cu toţii atunci am hotărât ca stejarul plantat să poarte numele , şeful promoţiei de absolvenţi a liceului.

El s-a dezvoltat frumos, ca un simbol al vigorii, al trăiniciei, al frumuseţii, al înălţimii idealului spiritual şi moral pe care educatorii noştri ni le-au insuflat, ca să facă din noi caractere tari, puternice, personalităţi proeminente în slujba patriei şi neamului”, relata preotul Boldor.